Noi încă așteptăm să vii
(Dedicată poetului Nicolae Labiș, de la a cărui trecere în eternitate, pe 22 decembrie 1956, se împlinesc 58 de ani)
Vin zile sfinte-n calendar,
În fața cărora te-nchini,
Se simte-o tainică chemare
Pe ulițile din Mălini.
Eu parcă-l văd printre nămeți,
Cu alți copii, mergând la joacă,
Cu o căciulă țuguiată,
Scăldată-n flori de promoroacă.
La prima casă se oprește…
Colindătorii cei zglobii
Se-adună ciotcă la ferestre
Bătrâni, fecioare și copii.
Așa colindă, spune gazda,
La noi în sat n-am auzit…
De nașterea-ntr-un staul simplu
A celui fără de sfârșit.
Și spusă cu atâta suflet
Și cu atâta dăruire,
De parc-ar izvorî colinda
Dintr-un altar de mănăstire.
Eu am făcut-o, nea Panțîru,
Răspunde simplu Nicolae;
Și-n ochi i-a scânteiat lumina
De geniu, ca o vâlvătaie.
Așa-i, copilule minune,
Te socotim tot printre vii
Și-n fiecare an ce trece
Noi așteptăm ca să revii,
Să ne reciți o poezie
Cu dăruire și-nfocare,
În care să simțim în suflet
Martiriul blândei căprioare.
de Hristache LUNGU
