Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Tineri trimiși în judecată pentru profanare de cadavre


Ionuț Buzoi, tânărul de 28 de ani, din Măicănești, judecat deja într-un dosar de omor, a fost trimis din nou în judecată pentru profanare de cadavre sau morminte. Pentru aceeași faptă va fi judecat și Nicu Oană, fiul victimei, tot de 28 de ani și tot din Măicănești. Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, întrucât din anchetă a rezultat că ei ar fi învelit cadavrul victimei într-un folie, l-ar fi pus într-o căruță, pe care au acoperit-o cu coceni.
    În rechizitoriul procurorilor se arată că Gheorghe Oană a murit pe 25 februarie. Ce doi ar fi învelit cadavrul într-o folie din plastic, apoi l-au pus în căruța victimei, peste care au pus coceni. Cadavrul a fost descoperit la data de 2 aprilie, fiind în stare avansată de putrefacție, cu urme de mușături de șoareci.
    Potrivit procurorilor, fiul victimei a recunoscut comiterea faptei, în timp ce Ionuț Buzoi a negat și s-a sustras urmăririi penale. La data de 25 septembrie, procurorii au cerut arestarea lui Buzoi în lipsă, dar instanța a respins propunerea și a dispus măsura controlului judiciar.
    În rechizitoriu se arată că pe mai multe bidoane din plastic au fost găsite amprentele celor doi, dar în urma expertizei medico-legale nu a putut fi stabilită  cauza medicală care a dus la decesul victimei. De asemenea, la examenul toxicologic în cazul victimei a rezultat o alcoolemie de 1,50 grame la mie. Tot în rechizitoriu se mai arată că Oană a declarat că a comis fapta amenințat fiind de Buzoi. Acesta din urmă nu a făcut declarații, respingând orice acuzație. El a spus că a aflat de deces prin intermediul „zvonului public”.
Victima nu mai fusese văzută de mai mult timp. Acesta avea câteva zeci de oi,  pe care le ținea într-un saivan, situat la o distanță de aproximativ un kilometru de casă. Rudele ar fi auzit că bărbatul a plecat cu oile într-un alt județ, așa că nu l-au mai căutat. La un moment dat, ginerele bărbatului a ajuns la saivan și a avut curiozitatea să caute căruța socrului său, pe care a găsit-o ascunsă într-o glugă de coceni. În căruță era trupul neînsuflețit al socrului, învelit într-o folie din plastic.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?