Åoferi băuți la volan
La data de 17.12.2014, orele 19.00, pe DJ 205M, în comuna Nistorești, polițiștii din Vidra au oprit în trafic un autoturism VW Polo, condus de H. Ionel, de 27 ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o îmbibație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 18.12.2014, orele 06.45, pe DN 23, în comuna Vulturu, polițiștii din Nănești au oprit în trafic un autoturism Opel care era condus de V. Ionel, de 41 ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o îmbibație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare
La data de 18.12.2014, polițiștii din Vînători au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei privative de libertate emis de Judecătoria Focșani pe numele lui L. Viorel, de 26 ani, din localitate, care a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1,5 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Focșani.
Evenimente rutiere
Urmare a evenimentului rutier din data de 17.12.2014, în care D. Viorel, ce conducea un atelaj hipo pe DJ 205R, pe raza satului Valea Cotesti, com. Cotesti, judet Vrancea, a pătruns pe sensul opus de mers într-o curbă la dreapta și a intrat în coliziune cu un autoturism Opel Astra, condus regulamentar de M. Cezar, s-a constatat că starea de sănătate a lui D. Viorel s-a înrăutățit. Astfel, accidentul ușor, cu o persoană rănită ușor, s-a transformat în accident cu un rănit grav.
La data de 18.12.2014, orele 15.18, în municipiul Focșani, la intersecția str. Aurora cu bulevardul Independenței, B. Dumitru, de 41 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Jeep, a pătruns în intersecția cu sens giratoriu fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism Skoda Octavia, condus de C. George, de 25 ani, din municipiu. A rezultat rănirea ușoară a lui B. Dumitru, C. George și a lui B. Apostu, de 72 ani, din com.Tătăranu. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Radare
DN2-E85: Călimănești- Haret; Pufești-Domnești;Garoafa-Bizighești;
Golești- Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni-Urechești; Sl.Bradului-Obrejița; Urechești-Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23 : Răstoaca; Vulturu;
DN 2D: Bolotești; Vidra;
DN 2L: Panciu; Cîmpuri.