Medicii veterinari de la nivelul localităților vor putea realiza examenul trichineloscopic la carnea de porc pentru animalele sacrificate în această lună. Conducerea Direcției Sanitar Veterinari și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea a anunțat că toți proprietarii de animale care sacrifică porcine în această perioadă trebuie să efectueze acest examen la unitățile sanitar veterinare. Veterinarii vrânceni spun că, în situația în care medicul va constata că porcul este bolnav, proprietarul nu trebuie să riște vânzarea, sacrificarea și consumul cărnii pentru că va fi despăgubit de stat la valoarea de piață a animalului. „Examenul trichineloscopic la carnea de porc pentru consum propriu se poate solicita și efectua la sediile Circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din localitățile Focșani, Adjud, Panciu și Mărășești, precum și la medicii veterinari concesionari de la nivelul localităților. Solicitanții vor prezenta probe de țesut muscular prelevate din pilierii diafragmatici, musculatură intercostală, limbă sau musculatură cervicală. De asemenea, informăm consumatorii că în abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea porcinelor examenul pentru decelarea Trichinella spp. se efectuează obligatoriu la toate porcinele sacrificate”, se arată într-o informare semnată de directorul executiv Necula Botezatu.
Directorul a precizat că personalul veterinar care efectuează examenele trichineloscopice la circumscripțiile sanitare veterinare a fost deja instruit la sediul instituției. Pentru a veni în sprijinul proprietarilor de animale, circumscripțiile sanitare veterinare vor avea, în această perioadă, un program afișat de permanență, cu nominalizarea persoanelor responsabile și numărul de telefon la care consumatorii se pot adresa.
Directorul Necula Botezatu a adăugat că, în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, inspectorii DSVSA au intensificat acțiunile de supraveghere sanitară veterinară cu prioritate asupra modului în care se produc, depozitează, transportă și valorifică carnea de porc destinată consumului uman.
Veterinarii vrânceni au pregătit și câteva recomandări cumpărătorilor de carne de porc. Ei le recomandă să cumpere produse de origine animală numai din unități autorizate și înregistrate sanitar veterinar. De asemenea, îi sfătuiesc să evite cumpărarea și consumul de carne de porc comercializată clandestin și care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar.
Sfaturile veterinarilor
Sacrificarea porcului și consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului și a salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave.
-Dacă porcul este bolnav de trichineloză, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi și vor fi supuși unui tratament pentru o perioadă relativ lungă, existând posibilitatea apariției unor complicații și reacții adverse.
-Dacă porcul are o altă boală infecțioasă riscați ca vânzându-l sau oferind carne sau produse obținute de la acesta rudelor sau vecinilor, să le îmbolnăviți și acestora porcii din propriile gospodării.
Solicitați vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru că acesta va:
-verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
-da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare și analizele ce trebuie făcute pentru a vă garanta propria dumneavoastră sănătate;
-asoma porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferință și pentru a obține o carne de calitate și cu un gust mai bun;
-în situația în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați vânzarea, sacrificarea și consumul cărnii. Veți fi despăgubit de stat la valoarea de piață a animalului