Mai mulți elevi de la școli și licee din Vrancea au aflat amănunte despre datinirile și obiceiurile de Crăciun. Școala Gimnazială Găgești a derulat proiectul educațional județean „Datini și obiceiuri de Crăciun – din suflet pentru suflet”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea, Primăria Bolotești, Primaria Pufești, școlile din Pufești și Urechești, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” și Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Mărășești. „Punctul de plecare în desfășurarea proiectului l-a constituit curiozitatea copiilor de a afla cât mai multe despre obiceiurile și tradițtiile de Crăciun și de Anul Nou. Implicarea copiilor în derularea acestui proiect va conduce la conștientizarea importanței păstrării tradițiilor și transmiterea acestora mai departe. Elevii coordonați de către cadrele didactice sunt implicați în desfășurarea unor activități de voluntariat privind ajutarea copiilor nevoiași din școală, constând în expoziții de lucrări, târg de dulciuri cu strângere de fonduri în scop caritabil, donații și desfășurarea unor programe artistice dedicate sărbătorilor de iarnă”, spune profesorul Ion Purdel, directorul Școlii din Găgești.
În cadrul acestui proiect, în ultimele luni, elevii au derulat mai multe activități, printre care Oameni mici cu suflet mare – acțiune de voluntariat în parteneriat cu Primăria Bolotesti (25 octombrie- 6 decembrie); Și copiii pot schimba destine – acțiune caritabilă (10-14 noiembrie); Zâmbet de copil – donații (25 octombrie – 9 decembrie). Pe 9 decembrie, a avut loc un program artistic cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la care au participat preșcolarii de la Grădinița Ivăncești și de la Grădinița nr. 2 Găgești, elevii Școlii din Găgești și elevii claselor IX – XII de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”. „Proiectul educațional continuă pe 16 decembrie la Școala Gimnazială Pufești, unde vor avea loc: expoziții de lucrări, programe artistice și donații, care se intitulează «Din suflet pentru suflet». Elevii din cadrul Åcolii Pufesti vor primi daruri de la elevii Liceului Tehnologic «Eremia Grigorescu» Mărășești, Colegiului Tehnic «Edmond Nicolau» Focșani, Școlii Urechești și școlii Găgești”, a mai spus directorul Ion Purdel.
Cadrele didactice coordonatoare ale proiectului sunt: profesoara Daniela Lovin, Geanina Roșioru, Ramona Necula, Corina Giurcă, Mihaela Enache, Silvia Perișan, Sorin Anghel, Lavinia Anghel și Maria Romanescu. La acest proiect s-au implicat și educatoarele Nicoleta Aldea, Cornelia Marinescu, învățătorul Doru Tumurică și profesorii Marian Pană, Carmen Hulea, Ionuț Șchiopoiu și Veronica Nanu.