Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

STRUCTURA anului şcolar 2014-2015


Elevii vor intra în vacanța pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, și vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie 2015, conform structurii anului școlar 2014-2015. Anul școlar are 177 de zile de cursuri și 34 de zile de vacanță, fără cele din vacanța de vară. Calendarul anului școlar următor este alcătuit similar celui din 2013-2014, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educației.
Conform calendarului, anul școlar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Excepție fac clasele terminale din învățământul liceal, pentru care anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.
Anul școlar 2014-2015 este structurat pe două semestre. Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie și luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie. În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar vor fi în vacanță. Vacanța de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie și se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie și 8 februarie.
Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, și va fi întrerupt de vacanța de primăvară, programată între 11 aprilie și 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul școlar urmând să se încheie la 19 iunie. Vacanța de vară de dinaintea anului școlar 2015-2016 va fi între 20 iunie și 13 septembrie. Conform aceluiași calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului „Åžcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Tezele din semestrul I al anului școlar 2014-2015 se susțin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015. „În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar stabilite prin prezentul ordin”, mai prevede actul normativ.
Calendarul examenelor/evaluărilor naționale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competențelor profesionale/a competențelor, precum și calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educației, se mai precizează în ordin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?