Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Natalița Stănescu, pusă sub control judiciar


 Natalița Stănescu, focșăneanca de 41 de ani, acuzată de șantaj, a fost pusă sub control judiciar de magistrații Tribunalului Vrancea, care au admis contestația formulată de procurori împotriva încheierii de ședință a Judecătoriei Focșani, prin care propunerea de arestare preventivă a fost respinsă ca neîntemeiată. Femeia nu a fost prezentă nici vineri la instanță. Potrivit medicilor, vineri, ea era internată în Spitalul Județean de Urgență, diagnosticul fiind litiază veziculară. 
 „Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, împotriva Încheierii din 21.11.2014, pronunțată de Judecătoria Focșani, privind pe inculpata Stănescu Natalița. Desfiintează în parte Încheierea din 21.11.2014, a Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Focșani și în consecință: (…) aplică inculpatei Stănescu Natalița măsura preventivă a controlului judiciar începând cu data prezentei hotărâri. Pe timpul cât se află sub controlul judiciar inculpata trebuie să respecte următoarele obligații: – să se prezinte la organul de urmărire penală, la Judecătorul de Cameră Preliminară sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemată; -să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; – să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea- Serviciul Investigații Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare, ca organ desemnat cu supravegherea inculpatei, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție, ori de câte ori este chemată; – să nu depășească limita teritorială a municipiului Focșani, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar în fața căruia se află cauza; – să nu contacteze, în nici un mod, pe numitul Istrate Răzvan ori membrii familiei acestuia; – să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Se atrage atenția inculpatei că în cazul în care aceasta încalcă cu rea credință obligațiile stabilite, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu o măsură preventivă mai gravă – arestul la domiciliu sau arestul preventiv. Stabilește ca organ de supraveghere a inculpatei Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea – Serviciul Investigații Criminale – Biroul de Supraveghere Judiciară. Menține restul dispozițiilor hotărârii contestate. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în soluția instanței de judecată.  
  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?