Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat marți, într-o dezbatere, că se așteaptă ca bugetul de anul viitor alocat Ministerul Sănătății să fie peste 4,4 – 4,5 miliarde de lei, în care sunt incluse și fondurile destinate burselor medicilor rezidenți, dar și creșterile salariale ale personalului din domeniul medical. „Proiectul de buget are în calcul creșterile salariale propuse pentru 1 ianuarie, dar și susținerea burselor pentru medicii rezidenți. Bugetul anul acesta a fost undeva la 4,4 miliarde de lei, în jurul acestei cifre. Trebuie să facem niște mecanisme funcționale ca banii să ajungă exact acolo unde trebuie. Toate aceste molecule introduse în lista de medicamente compensate și gratuite nu au adus cheltuieli suplimentare de buget. Am cerut un buget mai mare și îl discutăm cu Ministerul Finanțelor. Eu zic că l-am fundamentat foarte bine și trebuie să vă spun că avem o deschidere foarte bună la MFP și o colaborare bună instituțională. Noi am solicitat o creștere pentru anul acesta. Mă aștept să fie peste 4,4 – 4,5 miliarde de lei. Aici nu iau în calcul sumele care echilibrează bugetul Fondului Național al Asigurărilor de Sănătate. Din acei bani ca și anul acesta consider o prioritate majoră bugetul destinat programelor naționale de sănătate, unde prevedem o creștere substanțială pentru a elimina tot ceea ce înseamnă sincope, neajunsuri și disfuncții ale derulării programelor naționale. De la 740 milioane lei anul acesta undeva spre 882 milioane lei anul viitor”, a spus Bănicioiu.
Potrivit ministrului, acesta ar fi bugetul propus fără rectificări. „Și acolo rectificările întotdeauna au fost pozitive”, a spus demnitarul, care a precizat că Ministerul Sănătății are în vedere în 2015 reluarea programului de fertilizare in vitro, dar și partea de testare pentru hipoacuzie la nou-născuți.
Referindu-se la lista de medicamente compensate și gratuite, Bănicioiu a susținut că procesul de evaluare a medicamentelor este unul continuu, chiar de marți putând fi începute discuții pentru contractele cost-volum. „Practic, de astăzi, și președintele CNAS, Vasile Ciurchea, și președintele ANMDM, Marius Savu, pot anunța că pot trece la etapa de negociere a contractelor cost-volum. Am avut două actualizări ale listelor de medicamente compensate și gratuite. Urmează introducerea medicamentelor condiționate celor care vor intra pe listă prin acea negociere, pe cost-volum între CNAS și firmele producătoare sau firmele care le importă. Avem un mecanism continuu de evaluare, putem face o actualizare într-un timp corect față de pacient, până la finalul anului urmând o a treia actualizare a listei”, a afirmat reprezentantul Ministerului Sănătății.