Pe 25 noiembrie a fost marcată, în întreaga lume, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului. La noi în țară, statisticile arată că până la 70 la sută dintre reprezentantele sexului feminin au fost supuse violenței fizice în timpul vieții.
Ieri a demarat Campania internațională „16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeii”, campanie ce va dura până pe 10 decembrie. Astfel, Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, se implică în derularea acestui eveniment, organizând activități de informare, dezbateri, expoziții tematice, marșuri, seri de veghe în memoria victimelor. În Vrancea vor fi organizate activități de informare în societăți comerciale cu personal preponderent feminin, va fi amenajat un stand cu materiale preventive la târgul de carte de la Biblioteca Județeană, o expoziție de fotografie și o întâlnire cu elevii.
Perioada aleasă pentru desfășurarea campaniei „16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeii” nu este întâmplătoare. Pe 25 noiembrie este Ziua Internațională împotriva Violenței asupra Femeilor, iar pe 10 decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
Cum protejează legea femeile abuzate
Codul Penal tratează în mod expres violența în familie, la articolul 199, unde se arată că pedeapsa aplicată unui agresor, în cazul în care victima infracțiunii de omor, lovire sau vătămare corporală este un membru de familie, se majorează cu o pătrime față de pedepsele aplicate în mod obișnuit, pentru acele infracțiuni.
În Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată și completată, se arată ce se înțelege prin membru de familie: ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc; tutorele sau altă persoană care exercită în fapt sau în drept drepturile față de persoana copilului și reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
Ordinul de protecție
Potrivit polițiștilor, Legea numărul 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată și completată, explică la articolul 26 alineatul 1 ordinul de protecție: persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri – obligații sau interdicții: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima și obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate. Întrucât legea nu stabilește o anumită distanță, aceasta urmează să fie indicată expres de către instanță în ordinul de protecție.
Alte măsuri sunt interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute și încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.
Conform alin. (2), prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.
Mai multe vrâncence au solicitat emiterea ordinului de protecție
Zeci de dosare ce au avut ca obiect „minori și familie-ordin de protecție” au fost înregistrate pe rolul instanțelor vrâncene în ultimii doi ani. Cele mai multe dintre persoanele care au solicitat protecție sunt femei, după cum se arată pe site-ul Judecătoriilor Focșani și Panciu, majoritatea solicitărilor fiind admise. Potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Judecătoriei Focșani în luna septembrie, „în perioada mai 2012- mai 2014, pe rolul Judecătoriei Focșani au fost înregistrate un număr total de 23 dosare având ca obiect «minori și familie – ordin de protecție», toate fiind soluționate cu următoarele soluții: admise – 6; admise în parte – 5; respinse – 8; anulate – 1; conexate – 1; prin renunțare – 2”.
La Judecătoria Panciu, până în luna august, au fost soluționate cinci astfel de cereri. Spre exemplu, într-o soluție dată de magistrații Judecătoriei Panciu, în data de 3.10.2013, se arată că un bărbat nu are voie să se apropie de soția sa și de copii la o distanță mai mică de 300 metri. Într-un alt dosar, înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani, pronunțarea fiind dată pe 12.09.2013, unui tată din Focșani i s-a interzis să se apropie de soție și cei doi copii. Totodată, el a fost evacuat temporar din casă și i s-a interzis să frecventeze locurile în care ajung soția și copii lui.
Cum puteți ajuta o victimă
Specialiștii vă sfătuiesc să vă exprimați îngrijorarea cu privire la situația pe care bănuiți că o îndură o persoană, dar nu-i dați sfaturi și nu vă implicați în deciziile personale. Nu o judecați și nu o forțați să vă spună ce se întâmplă în casă. Ea hotărăște când și ce poate dezvălui. Ajutați-o cu tot ce are nevoie, dar nu-i condiționați ajutorul în nici un fel.
Ori de câte ori bănuiți existența unui abuz intrafamilial, încearcați să discutați separat cu victima, să-i arătați că vă preocupă ce i se întâmplă și că sunteți alături de ea. Asigur-o că ești gata să-i asculți problemele și că ce îți va spune va fi confidențial.
Sunt și cazuri în care victima nu dorește să vă implicați și nu dorește să se afle situația ei. Respectați-i decizia și spuneți-i doar că sunteți gata să o ajutați la nevoie.