O familie din satul Râmniceni, comuna Măicănești, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în prag de iarnă, în urma unui incendiu care le-a cuprins locuința ieri dimineață, în jurul orei 9.00. La locul intervenției au ajuns mai întâi voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) al comunei Măicănești cu o autospecială, apoi au ajuns și pompierii focșăneni cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, în total intervenind 10 pompieri și 5 voluntari. Incendiul se manifesta la o locuință formată din parter și mansardă, iar în urma acestuia au ars acoperișul imobilului pe o suprafață de 150 metri pătrați și bunuri din trei camere. După ce au stins focul, pompierii au făcut verificări pentru a stabili cauza incendiului și au ajuns la concluzia că incendiul a pornit de la coșul de evacuare a fumului, care era deteriorat.
Deoarece în sezonul rece coșurile de evacuare a fumului defecte reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze generatoare de incendii, pompierii reamintesc că burlanele și coșurile de evacuare a fumului trebuie periodic verificate, curățate și reparate de personal specializat. Se interzice folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu lungime mare și, respectiv, coturi multe montate pe lângă și pe pereții combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz casnic. De asemenea, coșurile de fum din cărămidă tencuită vor fi izolate față de elementele combustibile ale planșeelor, prin îngroșarea zidăriei coșurilor, iar în spațiul dintre coș și planșeu se va introduce un strat termoizolant.