Teatrul de păpuși este un gen de spectacol care are la bază arta mânuirii păpușilor (păpuși pe mână sau marionete cu fire) de către actorii-mânuitori sau păpușari, aceștia din urmă ”împrumutând” și vocile lor personajelor interpretate. Deși în zilele noastre se consideră că ”teatrul de păpuși” este doar pentru copii, la începuturile sale acesta a fost destinat adulților.
Folosirea păpușilor pentru a comunica idei și nevoi ale societăților datează de mii de ani, originile teatrului de păpuși fiind de natură magică și religioasă. Există dovezi că în jurul anului 2000 î.Hr. în Egipt figurine de lemn erau mânuite cu ajutorul unor sfori pentru a reda acțiunea de frământare a pâinii. Păpuși articulate realizate din lut și fildeș, controlate cu sfori, au fost găsite în morminte egiptene.
Africa sub-sahariană a moștenit, se pare, din Egiptul antic câteva dintre aceste tradiții ale mânuirii păpușilor. Multe grupuri etnice africane folosesc încă păpuși și măști în diverse ritualuri, precum și în ceremonii de vindecare și de vânătoare. Și în zona civilizației de pe Valea Indului s-au găsit dovezi despre existența teatrului de păpuși. Arheologii au dezgropat o păpușă de teracotă cu cap detașabil, ce putea fi mânuită cu o sfoară și care datează din 2.500 î.Hr.
Prezența teatrelor de păpuși în Grecia antică este atestată de literatură și de descoperirile arheologice. Aristotel a făcut astfel referire la folosirea sforilor pentru controlarea capului, mâinilor, ochilor, umerilor și picioarelor unor asemenea păpuși, iar lucrările lui Platon conțin referiri la teatrul de păpuși. Tot în Grecia antică în secolul al V-lea î.Hr.se jucau piese cu păpuși pentru oamenii de rând, inclusiv la ”Teatrul lui Dionis” de pe Acropole (până în secolul al III-lea î.Hr.).
Italia este considerată de mulți ca fiind locul de origine al marionetei. De altfel, teatrul de păpuși a luat o mare amploare în Italia Evului Mediu. Păpușile au fost folosite în unele piese de teatru ”Commedia dell’arte” sau în piesele lui Shakespeare unde îi înlocuiau pe actori. Secolul al XVIII-lea este o perioadă importantă în dezvoltarea teatrului italian, inclusiv a teatrului de marionete.
În România cel mai celebru teatru de păpuși este Teatrul Èšăndărică din București, înființat în anul 1945.
