Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Află care sunt școlile și grădinițele ce pun în pericol viața elevilor și a profesorilor, după cutremurul de sâmbătă


Seismul de 5,7 grade pe scara Richter, produs sâmbătă seara în zona Vrancea, la o adâncime de 39 de kilometri, a afectat mai multe unități de învățământ din județul Vrancea. Șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, Vasilica Zaharia, ne-a precizat că din cauza cutremurului, în mai multe unități de învățământ s-au fisurat pereții și au picat bucăți de tencuială. Cu toate acestea, inspectorul școlar general dă asigurări că procesul de învățâmânt nu este afectat.
Astfel, pagube minore s-au înregistrat în următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială „Ion Basgan” Focșani, Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Focșani, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Focșani, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani și Liceul Tehnologic din Odobești. De asemenea, au fost înregistrate pagube minore și la școlile din Urechești și Popești. „În urma cutremurului de sâmbătă, au fost afectate câteva unități de învătământ. În urma evaluărilor făcute de reprezentanții autorităților locale, ni s-a comunicat că la școlile din Urechești, Popești, la Școala nr. 2, Școala nr. 5, Școala nr. 8, Școala nr. 9 din Focșani și Liceul Tehnologic din Odobești s-au fisurat câțiva pereți, iar pe alocuri a căzut tencuiala. Procesul de învătământ nu a fost afectat din cauza acestor pagube minore”, ne-a declarat Vasilica Zaharia.

    Școala „Ion Basgan”, serios afectată 

Și la Școala „Ion Basgan” din Focșani pereții din unele clase s-au fisurat, iar tencuiala a căzut. Dan Grigoraș, directorul adjunct al unității de învățământ, ne-a precizat că din cauza cutremurului a picat tencuiala în mai multe clase, dar și fațada clădirii a fost afectată, căzând mai multe cărămizi. „A căzut tencuiala din mai multe clase și în cancelarie. De asemenea, același lucru s-a întâmplat și la cabinetul directorului. Cât privește situația la exterior, au căzut mai multe cărămizi din fațada clădirii. Am făcut o situație pe care i-am înaintat-o domnului primar Decebal Bacinschi, care a venit la fața locului pentru a vedea care este situația unității noastre după cutremur. Dumnealui a promis că va face toate demersurile și va trimite o solicitare la Guvernul României. Am trimis o adresă și către Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea, în care am prezentat toate problemele apărute după seismul de sâmbătă noapte. Mai grav este faptul că în unele locuri pereții școlii sunt destul de mult fisurați și nu știm cât vor rezista. Este nevoie de o expertiză și cu siguranță se impune o reabilitare temeinică a școlii”, a spus directorul adjunct Dan Grigoraș.
La Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani, pereții din mai multe săli de clasă s-au fisurat, iar bucăți de tencuială au căzut, cu toate că, în urmă cu câțiva ani, clădirea a fost consolidată special pentru astfel de situații, în cadrul unui proiect european. Directorul unității, profesorul Gabriel Danielescu, ne-a precizat că pagubele produse sunt minore și nu au afectat procesul de învățământ.
În perioada următoare, aceste deficiențe vor fi remediate. „Școala a fost consilidată printr-un program al Băncii Mondiale, pentru cutremur. La ora actuală nu mai prezintă niciun risc, pentru că avem un sistem de întărire prin pereții de vântuire, dar din cauza mișcărilor telurice, umplutura acestor pereți s-a fiurat și a curs. În perioada următoare, vom repara aceste pagube. Orele s-au desfășurat normal astăzi (ieri-n.r.)”, ne-a spus directorul Danielescu.

  

 La Grădinițele 17 și 19 Focșani, tencuiala a căzut până la cărămidă

Clădirea în care funcționează grădinițele 17 și 19 din Focșani trebuie reabilitată de urgență, din cauza pagubelor provocate de cutremurul de sâmbătă seara. Toți pereții din clase și birouri au fisuri, iar tencuiala este căzută până la cărămidă. Crăpăturile se strecoară printre figurile personajelor din desenele animate, iar bucăți din tencuială pot cădea oricând peste pătuțurile în care dorm copiii. Crăpăturile sunt vizibile inclusiv în depozitul de alimente sau în blocul alimentar. De asemenea, la Grădința 11, care funcționează într-o clădire de pe strada Simion Bărnuțiu, au fost găsite fisuri în pereți, iar cutremurul a afectat boilerul și instalația electrică.
Directoarea Grădiniței cu program prelungit 17, Fănica Bud, a transmis deja situația pagubelor către Primăria Focșani și Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea. Directorul povestește că imobilul în care funcționează Grădinițele 17 și 19 a fost inaugurat în septembrie 1977, la câteva luni după marele cutremur. Cu pereții din cărămidă, clădirea a avut probleme și la cutremurele din anii ‘90. „La ultimul cutremur, din anii 90, am avut probleme. După evaluarea pagubelor, grădinița a fost închisă o săptămână pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare”, ne-a spus directoarea grădiniței, Fănica Bud.
În cele trei grădinițe sunt îngrijiți zilnic un număr de circa 250 de copii. Cei mai mulți sunt la grădinița cu program prelungit 17, unde sunt înscriși 140 de copii.
Potrivit primarul Decebal Bacinschi, în marea lor majoritate, probleme cauzate de cutremurul de sâmbătă pot fi remediate. „Ar trebui efectuate reparații curente și ar trebui dat cu var. Am fost prin unități și din câte am constatat, structura de rezistență nu a fost afectată. Directorii de unități fac materiale cu ce bani le trebuie. Facem evaluarea pagubelor și apoi vedem ce e de făcut”, a afirmat edilul.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?