Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799
Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799

Simfonie a străzii, pe baza zgomotelor din oraş


Orchestra Simfonică din Detroit a cerut locuitorilor din acest oraș, fosta „capitală” a industriei de automobile americane, să înregistreze sunetele din mediul înconjurător pentru a alcătui apoi o simfonie a zgomotelor din viața de zi cu zi a urbei. Orchestra simfonică a prezentat acest proiect ca pe o modalitate de a-i implica pe locuitorii din acest oraș din statul american Michigan, aflat în faliment, dar care tinde să devină atractiv pentru artiștii aflați în căutarea unor ateliere puțin costisitoare. Compozitorul Tod Machover, profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT), va folosi un program informatic pe care l-a inventat chiar el pentru a compune „Simfonia în re”, pe care o va prezenta într-un prim concert pe 16 noiembrie 2015, la Detroit.
    Tod Machover este un compozitor pasionat de informatică și electroacustică. El folosește în proiectele sale muzicale instrumente amplificate (denumite „hiperinstrumente”). A efectuat deja astfel de proiecte la Edinburgh (Scoția), Perth (Australia) și Toronto (Canada). Directorul Orchestrei Simfonice din Detroit, Leonard Slatkin, a salutat „un proiect unic pentru toți aceia care sunt interesați de opere colective”. Noul proiect are loc, pentru această orchestră, după o lungă perioadă de inactivitate, marcată de o grevă care a condus la suspendarea celei mai mari părți a sezonului 2010-2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?