Peste două mii de elevi vrânceni vor beneficia, în perioada imediat următoare, de sprijin financiar de la stat, în cadrul programului guvernamental „Bani de Liceu”. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea, până la finalizarea contestațiilor, 2.048 de elevi sunt declarați admiși în program. Cei mai mulți beneficiari sunt de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud – 262, urmat de Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani – 202. Alți 191 de elevi provin de la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți” din Vidra. Cei mai puțini beneficiari, mai exact 15, sunt de la Colegiul Național „Unirea” Focșani.
Inspectorul general general Vasilica Zaharia ne-a precizat că în aceaste zile se fac verificări privind datele elevilor beneficiari, carduri, numere de cont, pentru ca în perioada imediat următoare să fie virați banii, mai exact 180 de lei lunar pentru fiecare elev beneficiar.
Bursa socială acordată liceenilor are o valoare de 180 de lei pe lună, iar de acest ajutor material pot beneficia elevii care provin din familiile ale căror venituri medii brute, pe membru, în ultimele trei luni, anterioare celei în care a fost depusă cererea, au fost de cel mult 150 de lei. De asemenea, de aceste venituri pot beneficia și elevii aflați sub o măsură de protecție sau aflați sub tutelă ori curatelă – situație în care o altă persoană decât părintele sau tutorele este mandatată să gestioneze o situație în numele minorului sau pentru acesta.
La stabilirea venitului brut se iau în calcul doar veniturile cu caracter permanent, adică: salariile, veniturile din activități independente, pensie alimentară, pensia, pensia de urmaș, chiriile, dividendele, alocația de plasament, tichetele de masă și tichetele cadou. Foarte important de știut este faptul că între aceste venituri nu sunt incluse alocațiile de stat, alocațiile suplimentare, ajutorul de șomaj, bursele de studii, bursele sociale, precum și alte categorii de ajutoare sociale acordate elevilor.