Există o temă ce are o manifestare particulară în estul Europei: mita (șpaga ori șperțul), în toate formele ei. De-a lungul timpului, aceasta s-a transformat într-un fenomen și, uneori, într-un spectacol. Puteai cumpăra orice, și pe oricine. Mai mult decât atât, s-a scris cu oarecare tandrețe despre mită și, în general, despre orice fel de gratificațiune. Era o chestiune de onoare să dai bacșiș la frizer ori chelnerului, la restaurant. Musafirii dădeau bani argaților. În toate filmele americane de prin anii ’50, în scena din hotel, băiatul de la recepție care îți cară bagajele la etaj ori camerista, după ce și-au îndeplinit misiunea, așteaptă, protocolar, bacșișul.
În mediul endogen al societății corupția făcea parte din viața de zi cu zi și părea un lucru atât de normal încât, refuzul unor practici te scotea în afara anturajului. Deveneai nepoliticos ori îți atrăgeai renumele de zgârcit sau prost-crescut. Cu toate acestea, personajele lui Caragiale, funcționari mărunți, conțopiști, socotitori, arhivari, lucrători la impozite și taxe în birouri cu vizetă, jandarmi, prefecți și politicieni obscuri, nu au fost puși niciodată în scenă de către dramaturg luând mită. De regulă, ambițiile și acțiunile lor au fost mărunte și s-au redus la fapte care, astăzi, trezesc mai degrabă compasiunea și înțelegerea. Poate așa ne explicăm destăinuirile lui Nicolae Steinhardt în care sunt descrise marile spectacole cu piesele lui Caragiale, care făceau sălile să se umple de râsetele spectatorilor, iar în acest timp, mama celui care a scris Jurnalul fericirii plângea încet, ghemuită în scaun. Dar perioada aceea a corupției naive a trecut de multă vreme și a fost estompată de istorie. Astfel avem tendința să credem că literaturizarea ei ar fi de-ajuns atunci când citim despre năravurile societății interbelice.
Cu totul altfel se pune problema în statul modern de astăzi. Structura polițienescă a societăților măcinate de suspiciuni, înfățișarea economiiilor naționale și corporațiilor, ofensiva agresivă a capitalismului, arhitectura politică a Uniunii Europene, problema resurselor și piețele de desfacere au făcut din corupție un fenomen global, asemănător crimei. Marile porți ale Orientului au fost date în lături. Corupția a ajuns să submineze statele și să pună în pericol integritatea acestora, democrația și marea frumusețe a libertății. Este cel mai palpitant subiect al zilelor noastre. Numeroasele referințe la temă au făcut să se nască anchete jurnalistice de amploare, studii, filme de acțiune și cărți.
Exisă o cercetare făcută de Forumul Economic Mondial cu ajutorul unor universități locale, centre independente de cercetare și organizații de afaceri, și publicată pe site-ul Transparency Internațional România, în care a fost calculat Indicele plătitorilor de mită în 30 de țări exportatoare în funcție disponibilitatea firmelor de a da mită în afara granițelor naționale. Sondajul a urmărit utilizarea mitei de către companiile al căror cartier general se află într-una din cele 30 de țări exportatoare și s-a bazat pe două întrebări:
→ „Din lista de țări de mai jos, vă rugăm să selectați acele naționalități ale companiilor străine care au afaceri în cea mai mare măsură în țara dvs”.
→ „După experiența dvs, în ce măsură firmele din țările selectate fac plăți neoficiale sau dau mită?”. În funcție de răspunsurile primite, țările au fost clasificare pe o scală de 10 puncte (de la 1=mita este comună, la o 10=mita nu are loc). O medie a fost calculată pentru fiecare țară în funcție de numărul de evaluări oferite de respondenți, cu excepția evaluărilor privind propria țară. Å¢ările sunt clasate în funcție de punctajele medii obținute pentru fiecare țară. Ei bine, România nu figureaza în acest clasament, neîndeplinind condiția de lider în exporturi regionale sau mondiale. Pare un lucru liniștitor să nu te vezi pe o astfel de listă.
Dintre toate formele de mită care există, cea mai gravă este aceea pe care o acceptă funcționarul public pentru că, în chip iresponsabil, acesta, prin gestul lui angajează țara care avut încredere în el. Astfel se pune problema insului dintr-o astfel de postură. Ce fel de om este și ce îl caracterizează. De pildă, cel care dă mită:
este șiret, subversiv, interesat și niciodată nu se va destăinui celui care îi dă mită;
este cinic, dominator și va căuta să stabilească întotdeauna o relație în care cel care primește mita i se va subordona;
are mentalitatea puterii discreționare și nu va ezita niciodată să-l dezonoreze pe partenerul lui;
pare întotdeauna omul timpului său și cu emfază lasă impresia că știe ce are de făcut în orice situație.
Și, prin corespondență, cel care primește mita:
este un ins cu psihic slab, alunecos, încurcat, ambiguu, cu puseuri de lașitate istovitoare, gata orcând să se subordoneze și să suporte cu stoicism umilințele;
pare un mic animal de pradă ce se lasă ademenit de aceasta;
este măcinat de spaimele condiției sumare și pare să fie incapabil să iasă de sub sechestrul istoriei lui;
prin condiția lui poate influiența ireversibil atmosfera dimprejur și, în mod catastrofal, din familie (în special copiii, cărora le poate împrumuta un caracter asemănător).
LILI GOIA
