Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Zece ani de pușcărie pentru o CRIMĂ comisă în noaptea de Crăciun



    Sandu Petrișor S., din Reghiu, care a omorât în bătaie un om, altercația având loc în noaptea de 25 spre 26 decembrie anul trecut, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Odată cu condamnarea, magistrații Tribunalului Vrancea au schimbat și încadrarea juridică a faptei din omor deosebit de grav în omor.
    „Admite cererea de schimbare a încadrării juridice și în consecință; Condamnă pe inculpatul Săftoiu Sandu Petrișor prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav (…) în infracțiunea de omor (…) la 10 ani închisoare. (…). Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsă, perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 12.04.2014, la zi. Conform art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii. În conformitate cu dispozițiile art. 397 C.pr.pen., constată că rudele victimei nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză. Obligă inculpatul la plata sumelor de: – 564,64 lei către Spitalul de Urgență «Sf. Pantelimon» Focșani; – 574,21 lei, către Spitalul Clinic de Urgență «Profesor Dr. N. Oblu» Iași; – 989,70 lei către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea, plus dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la încasarea celor trei debite. Onorariul avocatului din oficiu al inculpatului în faza cercetării judecătorești, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. Obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.11.2014”, se arată în soluția dată de magistrații Tribunalului Vrancea.
    Fapta a fost comisă în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2013, pe raza orașului Odobești, iar victima a murit în după-amiaza zilei de 26 decembrie, într-un spital din Iași. Victima, autorul și alte persoane au mers cu capra, întrucât era seara de Crăciun. După ce au terminat de urat, participanții au vrut să împartă banii câștigați. De aici au apărut discuții între Sandu Petrișor S. și victimă. Inculpatul a lovit victima cu intenție și în mod repetat cu un băț în zona capului. A lovit victima, care trăia în concubinaj cu mama sa, până ce aceasta a căzut lângă un gard.
Bărbatul care ulterior a decedat a fost găsit spre dimineață de un grup de tineri, care veneau de la o petrecere. Atunci s-a sunat la 112, iar victima a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Focșani, după care a fost trimisă la Iași, unde a și murit.  La momentul respectiv a fost înregistrat dosar de moarte suspectă. Amicii victimei au fost audiați, ei povestind că victima era atât de beată încât nu se putea ține pe picioare, motiv pentru care s-a dezechilibrat și a căzut.
Întrucât anchetatorii nu primiseră constatările medico-legale, la momentul respectiv nu a fost nimeni reținut. Ancheta a continuat, iar oamenii legii au aflat că declarațiile date de martori la momentul respectiv nu au fost reale. După ce au strâns suficiente probe care demonstrau că de fapt este vorba de omor și după ce au primit rezultatele preliminare ale necropsiei, toți cei cu care se afla victima în seara comiterii agresiunii au fost aduși din nou la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Procurorul de caz și polițiștii au discutat cu fiecare în parte, iar aceștia au povestit tot ce au făcut în ziua respectivă.
Pe data de 12 februarie 2014, Sandu Petrișor S. a fost reținut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost prezentat instanței și a primit mandat de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?