Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Liceul Teoretic Odobeşti derulează un proiect ERASMUS+


Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești va fi implicat, în perioada 1 septembrie 2014 – 31 august 2016, în mai multe activități, în cadrul proiectului european „Be a European School Teacher” (BEST). Proiectul face parte din programul Erasmus+, Acțiunea cheie 2, Parteneriate strategice doar între școli, finanțat de Comisia Europeană și aprobat de ANPCDEFP. Coordonatorul proiectului este o instituție școlară din Turcia, iar ceilalți parteneri sunt din Polonia și Italia, dar  și Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” din Buzău.
Obiectivele principale ale proiectului sunt: îmbunătățirea competențelor cheie ale elevilor, conștientizarea cetățeniei europene, dezvoltarea cunoștințelor sociale și culturale referitoare la țările europene, promovarea integrării sociale, dar și formarea profesorilor în urma schimburilor de experiență în care se vor aborda teme ca management educațional, managementul clasei de elevi, problemele elevilor, predarea disciplinelor științe, limbi străine, limbă maternă, etică și religie, educație fizică și sport, educație artistică, educație tehnologică.
Echipa de proiect a fost constituită deja, iar managerul acesteia este profesoara Alina Elena Galan. Selecția elevilor participanți se va derula în mai multe etape. „Se vor implica în desfășurarea proiectului 20 de profesori și 16 elevi. În primul an de proiect, cinci profesori și patru elevi se vor deplasa în Turcia, în perioada ianuarie- februarie 2015, iar în al doilea semestru Liceul Teoretic din Odobești va găzdui 15 profesori și 12 elevi din cadrul instituțiilor partenere. În al doilea an de proiect, se vor realiza mobilități la Buzău și în Polonia. Italia se va ocupa de organizarea unor activități on line, la care vor participa toți partenerii prin video-conferință”, a spus profesoara Alina Elena Galan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?