Patriarhia Română consideră că decizia Curții Constituționale (CC), în urma căreia nu ar mai trebui făcută cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, ci ar trebui făcută o solicitare de cei care vor să studieze disciplina, este „discriminatorie și umilitoare pentru ora de religie”. „Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curții Constituționale a României, discriminatorie și umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci așteptăm publicarea motivației acestei decizii”, spune instituția, într-un comunicat.
Totuși, conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) apreciază că „o majoritate a Curții Constituționale, neprecizată încă”, a cărei motivație urmează a fi cunoscută „oficial”, după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, „a schimbat jurisprudența existentă într-un mod surprinzător și contrar tradiției constituționale și legislative a României de până la acest moment”. „Astfel, decizia Curții Constituționale induce ideea solicitării în scris de către părinți a studierii religiei de către copiii lor în școlile de stat”, spune Patriarhia.
De asemenea, reprezentanții BOR arată că „în cazul unei alte spețe cu același reclamant și având același obiect, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 306/2012, a respins aceeași excepție de neconstituționalitate fără nicio opinie separată”.
Potrivit Patriarhiei, decizia de miercuri a Curții Constituționale „transferă responsabilitatea de decizie asupra părinților doar în cazul orei de religie, nu și al altor discipline școlare”. Reprezentanții Patriarhiei mai spun că, în mai multe țări ale Uniunii Europene, precum Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta, „este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislația românească în care religia este disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor”.
CC a decis, miercuri, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.