Alin Bogdan Tache, unul dintre inculpații în cazul morții ofițerului în rezervă din Ministerul Apărării Naționale Costel Cucută, a ajuns din nou, ieri, în fața instanței de judecată. El și-a încercat încă o dată norocul, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive. Cererea i-a fost respinsă, ceea ce înseamnă că Tache rămâne în arest. „Respinge ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul – petent Tache B. A. în prezent aflat în Arestul I.P.J. Vrancea”, se arată în soluția instanței.
Tache și cel care trebuia să-i fie naș, un fost consilier local din Urechești, Năstase Chivu, au fost arestați preventiv pe 5 august de magistrații Tribunalului Vrancea. În timp ce Năstase Chivu a negat încă de la început comiterea faptei, anchetatorii au susținut că victima a fost lovită cu pumnii și picioarele atât de acesta cât și de Bogdan Alin Tache. Acesta din urmă a recunoscut la un moment dat că victima a fost bătută, dar nu de el, ci de Chivu.
Victima, Costel Cucută, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Focșani în seara zilei de 22 iulie. La câteva zile după ce a fost operat, a intrat în comă, iar în dimineața zilei de 31 iulie a decedat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean.