Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au intervenit, marți, în localitățile Garoafa și Golești, pentru a ridica două proiectile explozive. La Garoafa a fost găsit un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri în zona balastierei, iar la Golești muniția neexplodată a fost identificată în timpul efectuării unor lucrări de asfaltare. „Marți, 4 noiembrie a.c., echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Anghel Saligny» al județului Vrancea a fost solicitată pentru efectuarea a două misiuni de asanare a munițiilor neexplodate. Prima intervenție a specialiștilor pirotehniști a avut loc în comuna Garoafa, sat Ciușlea, unde un cetățean a descoperit un proiectil exploziv de calibru 100 mm în zona balastierei din localitate. Cea de-a doua misiune s-a desfășurat în comuna Golești, unde, în timp ce se efectuau lucrări de asfaltare a drumului, s-a identificat un proiectil exploziv de calibru 85 mm. În ambele cazuri, pirotehniștii au cercetat zona în vederea identificării altor elemente similare, iar apoi au ridicat și transportat în condiții de siguranță muniția neexplodată, la depozitul special amenajat în vederea distrugerii ulterioare”, a precizat locotenent Cristina Duță, ofițerul de presă al ISU Vrancea.
Având în vedere pericolul la care se expun cetățenii în astfel de situații, pompierii reamintesc că elementele de muniție neexplodată nu trebuie atinse, ridicate ori transportate în alte locuri, deoarece, în ciuda gradului avansat de deteriorare, pot fi încă active. De asemenea, este interzisă introducerea munițiilor în foc, topirea elementelor metalice sau folosirea lor pentru improvizarea diverselor unelte. Imediat ce s-au descoperit elemente de muniții neexplodate, trebuie apelat numărul unic de urgență 112.