O nouă lege recent intrată în vigoare dă posibilitatea pensionarilor din sectorul bugetar să se poată angaja în instituții publice și să încaseze atât pensie cât și salariu. Legea nr. 134/2014 a abrogat articolele din Legea nr. 329/2009 care interziceau cumulul pensiei cu salariul și care stabileau că beneficiarii dreptului la pensie, care realizau venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, în cadrul instituțiilor publice, puteau cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, doar dacă nivelul pensiei nu depășea nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarii au fost chiar obligați, la vremea respectivă, ca în termen de de 15 zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activitații și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășea nivelul câștigului salarial mediu brut.
Toate aceste prevederi au fost abrogate prin Legea nr. 134/2014 iar din 19 octombrie a.c., pensionarii din sistemul bugetar se pot angaja din nou în instituțiile publice și pot cumula pensia cu salariul fără să mai fie condiționați de faptul că pensia nu trebuie să depaseasca nivelul câștigului salarial mediu brut.
De menționat este faptul că se pot angaja doar pensionarii pentru limită de vârstă și cei încadrați în gradul III de invaliditate, aceștia din urmă cu condiția să lucreze cel mult jumătate de normă. „Anual, cei ce cotizează la sistemul public de pensii după ce s-au pensionat pentru limită de vârstă trebuie să aducă la Casa Județeană de Pensii adeverințe sau înscrisuri oficiale de la angajatori, privind salariul și perioada lucrată. Același lucru trebuie să-l facă în fiecare an, și pensionarii de invaliditate gradul III, iar valorificarea stagiilor de cotizare, în cazul lor, se va face la momentul trecerii la limita de vârstă. Pensionarii cu pensii anticipate sau anticipate parțiale, cei încadrați în gradul I și II de invaliditate nu pot cumula pensia cu salariul”, a declarat Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii Vrancea.
Ce contribuții sociale plătește un pensionar angajat
Pensionarul beneficiar de pensie pentru limită de vârstă angajat cu contract individual de muncă va plăti la stat contribuții sociale ca orice angajat, însă beneficiază și de o scutire de la plata unei contribuții. Este vorba despre contribuția la Fondul de șomaj, pe care pensionarii salariați nu trebuie să o plătească. În rest, angajatul trebuie să achite: 10,5% contribuția de asigurări sociale, indiferent de condițiile de muncă; 5,5% contribuția individuală de asigurări de sănătate; 16% impozit pe venit. La rândul său, angajatorul are obligația de a achita: 15,8% contribuția de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă; 20,8% pentru condiții deosebite de muncă; 25,8% pentru condiții speciale de muncă. De asemenea, angajatorul va mai achita: contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, în funcție de clasa de risc, între 0,15 și 0,85%; contribuția de asigurări de sănătate 5,2%; contribuția pentru concedii și indemnizatii 0,85%; contribuția datorată la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale 0,25%.
Reamintim că începând cu veniturile aferente lunii octombrie, contribuția de asigurări sociale plătită de angajatori a fost redusă cu cinci puncte procentuale, prin Legea nr. 123/2014. Astfel, cotele CAS valabile de la 1 octombrie a.c. sunt: 26,3% pentru condiții normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 15,8% pentru contribuția datorată de angajator; 31,3% pentru condiții deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 20,8% pentru contribuția datorată de angajator; 36,3% pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă, din care 10,5% pentru contribuția individuală și 25,8% pentru contribuția datorată de angajator.