Un tânăr de 29 de ani, din Focșani, va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar fapta a fost săvârșită pe parcursul anilor 2011 și 2012, după cum se arată în rechizitoriu.
Astfel, potrivit procurorilor, în perioada menționată, Răzvan Narcis C. a evidențiat în contabilitate operațiuni comerciale care nu au avut loc în realitate, cu consecința diminuării obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, creând un prejudiciu de 202.984 lei.
Inițial, el a refuzat să dea declarații, apoi s-a răzgândit și a povestit ce s-a întâmplat. Le-a declarat anchetatorilor că facturile care au fost evidențiate în contabilitate au fost cumpărate în alb dintr-un complex comercial din București, de la persoane necunoscute. A adăugat că materialele de construcție au fost în realitate cumpărate de la alte societăți, dar fără documente. În rechizitoriu se arată că prejudiciul nu a fost acoperit, dar și că nu s-a pus sechestru pe vreun bun întrucât nu are.