Liderii organizației SIP-FEN Vrancea s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Focșani. Printre temele puse în discuție s-au numărat: suma forfetară ce va fi acordată în acest an personalului didactic și didactic auxiliar, decontarea navetei, comportamentul unor directori, evaluările personalului didactic. De asemenea, s-a discutat și despre propunerea de scoatere a religiei din programa școlară. „În privința sumei forfetare din acest an, personalul didactic și cel didactic auxiliar trebuie să știe că banii, 700 RON, le vor intra în cont la lichidarea din luna noiembrie”, a declarat Paulina Roșcan, președinta SIP-FEN Vrancea.
Despre decontarea navetei, Paulina Roșcan a spus că s-au făcut demersurile necesare către primării pentru decontarea sumelor. „SIP-FEN Vrancea a făcut demersuri pe lângă primării pentru ca aceste sume să fie plătite. Este clar că sunt primării care abia supraviețuiesc, dar cadrele didactice nu au nicio vină. Unde nu se va găsi înțelegere vom ajunge în instanță. Vom merge până la capăt pentru a apăra interesele membrilor noștri de sindicat”, a adăugat lidera de sindicat.
În ceea ce privește scoaterea religiei din programa școlară, Paulina Roșcan speră că propunerea va fi respinsă. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, ea crede că profesorii de religie ar trebui să aibă șansa la reconversie profesională.