GALERIE FOTO: Un băiețel diabetic insulino-dependent, o bolnavă psihic și un bătrân paralizat, îngrijiți de o mamă eroină!

7
1591


Într-o căsuță modestă din satul Roșcari, comuna Dumitrești, o femeie de doar 39 de ani duce un trai la care nu se știe câți dintre noi ar face față, atât trupește cât și sufletește. Rădița Pestrițu își îngrijește ca pe ochii din cap băiețelul de doar șapte ani, care de patru luni este insulino-dependent și pentru care nu are suficiente testere cu care să-i măsoare glicemia. „Cele date gratuit sunt insuficiente, iar bani să cumpărăm nu avem. Și sunt vitale!”, spune ea. Totodată, femeia trebuie să fie cu ochii-n patru după propria mamă, ca să nu plece de acasă, să nu iasă pe stradă goală, să nu cerșească pe la vecini, lucruri pe care le face din pricina gravelor probleme psihice pe care le are… Și în același timp, Rădița mai trebuie să-l hrănească, să-l spele și să-l schimbe pe unchiul ei, imobilizat la pat, suferind de maladia Little de la naștere, pentru care nu își permite să cumpere pamperși. „Nu avem bani și nici nu știu cum să mă mai împart. Am trei cruci de dus, numai Dumnezeu îmi dă putere… Medicamentele mamei nu le-am mai luat, că n-am avut cum să plec la Focșani și să las băiatul singur. Pamperși pentru unchiu iar nu-mi permit să cumpăr… Dar cel mai grav este cu Fabio, băiețelul meu, căruia îi trebuie testere și costă 80 de lei 50 de bucăți, și se termină într-o săptămână jumate…”, spune femeia. Dacă doriți să o ajutați cu asigurarea acestor testere de tipul „CodeFree”, puteți să vă adresați redacției noastre, să trimiteți mail la adresa laura.breana@monitorulvn.ro sau redactie@monitorulvn.ro sau să expediați ajutorul dumneavoastră prin poștă, la adresa: Rădița Pestrițu, sat Roșcari, comuna Dumitrești, județul Vrancea.

    Credeți-mă, ajutând protagoniștii acestui articol, cu atât cât puteți, faceți realmente un foarte mare bine! Numai enumerând gravele probleme cu care se confruntă Rădița, cea care îngrijește nu una, ci trei persoane cu handicapuri extrem, extrem de grave, pare de domeniul fantasticului. Iar prezența efectivă în casa ei, chiar și pentru scurt timp, v-ar face să nu vă mai plângeți niciodată de acele neplăceri cotidiene cărora ne-am obișnuit să le spunem „necazuri” sau „probleme”…
    Ocupată cu nenorocirile adunate toate în casa ei modestă, Rădița pur și simplu nu are timp, și nici nu-și permite măcar luxul de a plânge. E ca un fir de trestie tras în trei direcții diferite dintr-o dată, de trei elastice care se întind când mai tare, când mai încet de trupul ei subțire și nu se știe cât va rezista acesta, până a se frânge…
Păi gândiți-vă! Femeia are acum 39 de ani, dar în urmă cu mai bine de șapte  ani, când încă nu-l născuse pe băiețelul ei, Fabio, și-a asumat total, grija pentru cea care i-a dat viață. Mama sa s-a îmbolnăvit grav de afecțiuni psihice și pur și simplu femeia n-a putut s-o lase singură. „Înainte de asta stăteam undeva pe Linie, aici în Dumitrești, dar am fost și am lucrat în Italia pe vremea aia, am strâns ceva bani și cu ei am cumpărat casa asta unde stăm acum, în Roșcari. Am luat-o pe mama la noi, că odată ce-a debutat boala a evoluat foarte repede. Nu pot s-o scap din ochi nicio clipă, că nu știe ce face, pleacă de acasă și nu mai știe să vină înapoi, se duce la lume și cere mâncare deși eu o hrănesc, spune o vorbă de o mie și-o sută de ori, strigă, se dezbracă-n pielea goală… De șapte ani așa mă chinui, mi-e milă de ea că e bolnavă… Înainte de boală era o femeie simțită, la locul ei, a fost femeie de serviciu vreo zece ani la o grădiniță în Buzău, dar numai cinci i-au recunoscut… Dar boala s-a tot agravat… A fost încadrată în gradul grav, dar fără însoțitor, și ia o pensie de 293 lei… Din asta trebuie să-i iau și tratament, și tot…”, a spus Rădița, în timp ce mama sa, așezată pe pat, alături, își frământa cu înfrigurare mâinile în poală în timp ce amesteca în gură, cu grimase grotești, cuvinte ce nu reușeau să iasă, și arunca priviri când speriate, când dezarmant de inocente celor din cameră…
Cum o fi să ai sufletul tot timpul hăituit, să fi atent la orice zgomot, să fii cu atenția ascuțită la maxim în orice secundă, ca nu cumva să-ți plece mama de acasă, fugărită de fantasmele minții ei rătăcite…?

   Încă o lovitură a sorții, prin copil…

    Acum șapte ani, în viața Rădiței și a soțului ei a apărut ființa care le-a luminat efectiv viața: micuțul Fabio, un băiețel frumos și deștept, drag ca lumina ochilor, pentru care părinții lui ar face orice sacrificiu. Copilașul, acum elev în clasa I, s-a îmbolnăvit, însă, în urmă cu patru luni. A făcut diabet. Rădița spune că s-a declanșat de la o mare sperietură. Dar oricum ar fi, micuțul trebuie să facă de patru ori pe zi insulină și să suporte câte șase, dacă nu mai multe înțepături în degețele, pentru ca mama lui să-i ia glicemia… „S-a întâmplat că acum un an l-a mușcat un câine. Anul acesta, același câine l-a mușcat iar, de ceafă… Copilul s-a speriat îngrozitor. Am fost cu el la Urgențe la Focșani, dar nu au putut să-i facă nimic pentru că avea vărsat de vânt. Iar la patru luni de la acest eveniment au început primele simptome: îl dureau tare picioarele, transpira, avea o foame exagerată, dormea foarte mult, făcea pipi în pat, avea limba albă, îi mirosea gurița a acetonă… Și l-am dus la medicul de familie, care a zis că are viermișori intestinali și anemie… Și numai asta n-a avut, că din cauza tratamentului i s-au agravat simptomele”, a povestit Rădița.
    Speriată, femeia a mers cu băiețelul la Spital la Focșani și după mai multe analize, pe 13 august i s-a pus diagnosticul: diabet. Din start i s-a făcut insulină, iar medicul Gheorghe Cocioabă, care a explicat mamei ce înseamnă această boală și ce regim de viață trebuie urmat, astfel încât aceasta să fie ținută din scurt, a devenit unul din cei mai buni prieteni ai băiețelului. „Viața noastră s-a schimbat din acel moment. Am cumpărat cântar ca să cântăresc la gram alimentele. Laptele îl măsor cu sticla gradată de biberon. Mănâncă doar alimentele permise, numai în cantitățile date pe foaie de către domnul doctor și numai la ore fixe, nimic între mese. Glicemia i-o iau minim de șase ori pe zi, iar insulină face de patru ori. I-o fac eu în piciorușe, în burtică, în brațe… „, a explicat Rădița. 
Fabio zice că nu-l doare. S-a obișnuit deja cu disciplina strictă a vieții lui, a înțeles într-un fel, chiar dacă este atât de mic, că nu are voie să mănânce ca alți copii, ciocolată, bomboane sau alte bunătăți ale copilăriei. „Câteodată îi mai cumpăr dulciuri speciale pentru diabetici, dar sunt foarte scumpe și nu ne prea permitem. Și regimul lui e foarte greu, alimente precum legumele nu se prea găsesc aici la noi, sunt greu de procurat. Domnul Cocioabă este un om și un doctor extraordinar, ne-a încurajat, ne-a explicat că Fabio va crește, va învăța să-și facă singur insulina, se va obișnui și totul va fi bine. El ne-a dat și aparatul de luat glicemia, și primim gratuit și 300 de testere… Dar aici e problema foarte gravă. Că nu ajung, și sunt foarte scumpe… 80 de lei 50 de testere speciale numite „CodeFree”. Și fără ele nu se poate, sunt vitale!”, a explicat femeia.

    Are nevoie de testere sau donații în bani ca să le cumpere!

    Cu nemărginita sa dragoste de mamă, Rădița a reușit, încet încet, cu toată sărăcia, să aducă la normalitate viața, deodată altfel, a băiețelului ei. Pe un carnețel notează, de aproape patru luni, de câteva ori pe zi, la ore fixe, nivelul glicemiei acestuia. Nu se abate un minut de la ora meselor, iar alimentele le pregătește dietetic și le cântărește nu la gram, chiar la miligram de teamă ca ceva să nu-i afecteze starea de echilibru a copilașului. Îl duce și-l aduce de la școală, iar atunci când acesta nu poate ajunge în clasă, ține legătura cu învățătoarea care îi transmite lecțiile, astfel încât să nu rămână în urmă. 
I-a întocmit documentele medicale încadrării în grad de handicap, dar de abia din decembrie, spune, va începe să primească banii. Iar pe Fabio încearcă să-l țină cât mai departe de gravitatea problemelor, găsește puterea de a se juca cu el, de a râde împreună, de a se bucura de toate acele lucruri care fac copilăria magică! Și poate din pricina bolii sale, Fabio a început să simtă nevoia de a îngriji el însuși pe cineva: pentru început, o păpușă. Pe care o consultă și o tratează cu obiectele din trusa medicală de jucărie, pe care i-a cumpărat-o mama lui.
„Am făcut tot ce am putut eu ca să-i fie bine lui Fabio. Singurul lucru este lipsa banilor, și de aici, imposibilitatea de a-i cumpăra atâtea testere câte are nevoie… De multe ori trebuie să îi iau glicemia de mai mult de șase ori pe zi, de câte ori apare o schimbare la el sau îmi spune că se simte rău sau diferit… Iar aceste testere sunt mult prea scumpe… Dacă cineva ne-ar putea ajuta să le cumpărăm ne-ar face cel mai mare bine, pentru că fără ele nu se poate! Mai ales la un copil, și mai ales acum, la început… „, a explicat biata mamă.

    O leafă de asistent personal de 600 lei

    Singurii bani care intră în casa familiei Rădiței sunt cei câștigați cu ziua de soțul ei și o amărâtă de leafă de 600 lei a sa. O leafă primită pentru că femeia a avut omenia să-l primească în casa ei, să-l spele, să-l îmbrace, să-l dezbrace, să-l întoarcă pe-o parte și pe cealaltă, să-l hrănească și să-l doftoricească și pe unchiul ei. Un bărbat de 67 de ani, care s-a născut cu Maladia Little, paralizat dintotdeauna și pe care, de la un moment dat n-a mai avut cine să-l îngrijească. Iar Rădița l-a luat la ea…
Într-un mod aproape miraculos, ea a găsit puterea să-și îngrijească copilul diabetic, să-și țină sub strictă observație mama bolnavă psihic și să se ocupe și de unchiul paralizat, pentru care nu are pamperși și pentru care face toate acele lucruri strict necesare, pe care alții le consideră scârboase…
    Pur și simplu, existența de zi cu zi a acestei femei este construită din griji multe și mult prea serioase, care nu-i mai lasă timp să se gândească și la ea. „Am și eu problemele mele de sănătate, dar le-am dat la spate… Singura mea mare rugăminte este să mă ajute dacă poate cineva, să cumpăr testerele pentru Fabio. Pentru că fără ele nu se poate, de ele depinde viața lui! Dacă într-un moment nu pot să-i iau glicemia și aceasta e prea mare sau prea mică, și eu nu știu, nici nu pot să fac ce trebuie și atunci… este foarte grav…”, spune femeia.
    O cutie cu 50 de testere „CodeFree” costă 80 de lei, spune ea. Haideți să-i luăm măcar această povară de pe umeri! Și s-o ajutăm să-i cumpere lui Fabio, atâtea testere cât să nu mai trăiască fiecare zi, atât el cât și mama lui, ca și cum ar fi pe muchie de cuțit! Și dacă, după ce ați citit această poveste adevărată, încă nu sunteți deciși, gândiți-vă că acea foiță îngustă și subțire, numită tester, pe care o ai sau n-o ai la îndemână când ești diabetic, poate face efectiv diferența dintre viață și moarte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here