Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Vernisaj de pictură la Casa Corpului Didactic


La Casa Corpului Didactic (CCD) „Simion Mehedinți” s-au desfășurat, pe parcursul săptămânii, o serie de activități, prilejuite de zilele instituției. Luni, a fost lansată oferta de programe de formare continuă pentru cadre didactice. A urmat un seminar de fotografie: „Fotografia – resursă complementară în educație”, susținut de prof. Daniel Gherasim, în cadrul căruia au fost instruiți cei pasionați de arta fotografică.
Miercuri, directoarea CCD, profesoara Aurelia Neagu, și bibliotecara CCD Stela Stănoiu au prezentat detalii legate de stadiul implementării a două proiecte POSDRU derulate în cadrul instituției, respectiv „Formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preprimar și primar din mediul rural în sprijinul formării de competențe cheie relevante la elevi” și „Din nou la școală!- prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii”. La dezbatere au participat toți cei implicați în derularea acestora.
Un alt eveniment important l-a reprezentat întâlnirea anuală a bibliotecarilor și profesorilor documentariști, acțiune susținută de bibliotecara Stela Stănoiu, care a avut drept scop evaluarea activităților desfășurate în biblioteci, precum și în centrele de documentare și informare din județul Vrancea.
Manifestările dedicate „Zilelor Casei Corpului Didactic” s-au încheiat cu un vernisaj de pictură, tablourile aparținând lui Vlad Gabriel Constantin, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Ion Basgan” Focșani. La acest eveniment au luat parte psihologul Gheorghiță Cernea, profesorul Marius Catană, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Basgan” Focșani, profesoara Alexandrina Ivan, Teodora Fîntînaru – directoarea Bibliotecii Județene și mulți alți invitați, care au apreciat creația micului artist.
„Casa Corpului Didactic «Simion Mehedinți» Vrancea înlesnește întotdeauna exprimarea spiritului artistic, iar acest copil talentat, Vlad Gabriel Constantin, se află deja la al doilea vernisaj în instituția noastră. Lucrările lui, pline de suflet și culoare, sunt cu atât mai mult de apreciat dacă ținem cont că sunt realizate doar prin îndrumarea talentului nativ”, a menționat profesoara Aurelia Neagu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?