Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Polițista băută Paula Monica Gogu ar putea fi suspendată din funcție


Polițista Paula Monica Gogu, care a condus beată, a provocat un accident de circulație, a rănit o femeie, apoi a părăsit locul accidentului, va fi cercetată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Dosarul le va fi trimis acestora în cursul zilei de astăzi. Potrivit șefului IPJ, comisarul șef Ionel Popescu, polițista va fi pusă la dispoziția unității sau ar putea fi suspendată din funcție.

    Dosarul întocmit pe numele polițistei Paula Monica Gogu, care, băută fiind, a intrat cu BMW-ul pe care îl conducea în chioșcul din stația de autobuz de la Dogan, a rănit o femeie, apoi a fugit de la locul faptei, va ajunge astăzi pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. În acest caz, anchetatorii așteaptă rezultatele probelor de sânge, pentru a se stabili ce alcoolemie avea polițista la momentul producerii accidentului. „Rezultatul alcoolemiei nu a venit, cel mai probabil îl vom primi săptămâna viitoare, iar luni (astăzi-n.r.), la prima oră, dosarul va pleca la Galați”, ne-a spus procurorul Nicolae Pîrcălăbescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care a făcut primele verificări, alături de polițiști, în cazul acestui eveniment.
    Deocamdată, în dosar s-a început urmărirea penală pentru fapte, nu și față de vreo persoană. Atunci când se va întâmpla acest lucru, polițista va fi pusă la dispoziția uniității, iar în cazul în care procurorii gălățeni vor dispune vreo măsură, ea ar putea fi chiar suspendată din funcție. Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea (IPJ), comisarul șef Ionel Popescu, ne-a spus că măsuri în acest caz vor fi luate în funcție de ceea ce vor dispune procurorii. „Dosarul a fost trimis imediat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar mâine (astăzi-n.r.) va pleca la Galați. În funcție de măsurile pe care le va dispune parchetul, vom vedea și noi ce măsuri se impun. Așteptăm și alcoolemia în acest caz, iar dacă va fi pusă în mișcare acțiunea penală față de persoană, atunci aceasta va fi pusă la dispoziția unității. În cazul în care se iau alte măsuri, ar putea fi și suspendată din funcție”, ne-a spus inspectorul șef al IPJ Vrancea.
    În timp ce polițista Paula Monica Gogu, de la Serviciul Economic din cadrul IPJ, așteaptă să afle ce se va întâmpla cu dosarul său, victima accidentului, respectiv vânzătoarea de 23 de ani, este în continuare internată în spital. Potrivit informațiilor primite duminică de la reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, „starea fetei este favorabilă, dar va mai rămâne internată o perioadă”. Reprezentanții presei au încercat să discute cu vânzătoarea, dar aceasta a refuzat.

    Nu i-au acordat victimei primul ajutor

    Reamintim că accidentul, în care a fost implicată polițista Paula Monica Gogu, a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 4.25. Tânăra de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism BMW X5, pe Bulevardul Unirii din Focșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers în zona Dogan și a ajuns cu bolidul în afara părții  carosabile, unde a dărâmat stația de autobuz, cu tot cu chioșcul amenajat lângă aceasta. Vânzătoarea, care se afla în chioșc, a fost rănită. 
După eveniment, Paula Monica Gogu și colegii cu care se afla în autoturism, respectiv Cornel Vizitiu și Costel Badiu, căruia îi și aparține BMW-ul, au coborât din bolid și au părăsit zona, lăsând victima în seama taximetriștilor, care au sărit imediat să-i acorde femeii primul ajutor.
    După câteva ore, polițista s-a prezentat la sediul IPJ, unde a fost recunoscută de taximetriști. Ea a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatul alcoolemiei a fost de 0,56 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, tânăra a fost dusă la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Atât ea, cât și colegii ei au susținut că au plecat de la fața locului de frica taximetriștilor, care i-ar fi înjurat.
    Faptul că tânăra era băută și că a plecat de la locul accidentului a fost confirmat de reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Vrancea, care au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că „la data de 17 octombrie a.c., ora 04.25, pe b-dul Unirii din municipiul Focșani, un autoturism care se deplasa pe direcția Centru către Cartierul Sud, a părăsit partea carosabilă și a lovit un chioșc metalic amplasat pe trotuar. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea unei femei, care se afla în chioșc în calitate de vânzătoare. Inițial, conducătoarea auto a părăsit locul accidentului, fiind identificată ulterior de către polițiști. Aceasta a fost testată alcoolscop, iar rezultatul a fost 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă. Dosarul va fi înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în vederea continuării cercetărilor conform competenței”.

   

Odată cu producerea accidentului, care a fost mediatizat la nivel național, comentariile cititorilor Monitorul de Vrancea au fost cu zecile. Printre altele, pe cititori i-a intrigat faptul că cei trei au plecat de la locul accidentului fără a acorda primul ajutor victimei! „Faptul că nu a catadicsit să ajute victima, care are lovituri la bazin, picioare etc., și a fugit împreună cu ăia doi, denotă cinism și că nu are nicio remușcare. A băut la (…) și pe urmă dimineață la (….) pub de s-a făcut cui… E și vina proprietarului, cum să lași o femeie beată rangă să conducă un bolid X 5. Lăsai mașina, luai un taxi, la ora 4 jumate cui vrei să arați că ai mașină de fițe? Taximetriștilor? Dar s-au gândit că fiind polițiști se întâlnesc cu vreun echipaj, se salută și gata… inconștiența naște monștri… să plătescă. Legea e lege. NU contează cât de profesionist ești în serviciu dacă te comporți ca un ordinar în viața privată”, a scris un cititor.

24 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?