Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Patronul unei pensiuni, acuzat că a bătut un administrator de firmă


Patronul unei pensiuni din Focșani este acuzat de un bărbat din Dumbrăveni de lovire. Agresiunea s-ar fi petrecut joi seară, în jurul orelor 20.00, când victima, Bogdan Croitoru (FOTO), de 28 de ani, din Dumbrăveni, a mers la pensiune împreună cu un prieten și o prietenă, pentru a le închiria celor din urmă o cameră.
Bogdan Croitoru susține că recepționera l-a poftit afară, unde îl așteptau patronul pensiunii, George Mitu, împreună cu trei bărbați, care au început să-l bată fără motiv. „Aseară (joi seară-n.r.), în jurul orei 8.00, am fost la Vila Geo să închiriez o cameră pentru un prieten și o prietenă. Recepționera mi-a zis să ieșim dîn stradă, fără motiv, doar că așa ar fi zis patronul. Am ieșit în fața pensiunii, unde a venit patronul cu fiul său și încă doi bărbați, care au început să mă bată. De acolo nu mai știu nimic, doar că m-am trezit lângă un gard, plin de sânge, la vreo 100 de metri. M-am întors în fața pensiunii, pentru că nu mai aveam portofel, telefon, iar ei m-au ajutat să le caut, că, probabil, s-au speriat când m-au văzut plin de sânge. Am fost la poliție, unde am depus plângere, apoi la spital”, susține Bogdan Croitoru.
Potrivit informațiilor primite de medici, bărbatul a suferit mai multe traumatisme craniene, faciale, dar și o ruptură de timpan. Bogdan Croitoru susține că medicii i-ar fi recomandat un transplant de timpan la urechea dreaptă.

   Vrea daune morale de 100 de mii de euro

Victima a precizat că nu are idee de ce patronul pensiunii l-a bătut, neavând niciun incident cu acesta în trecut. Din acest motiv, el vrea să-l acționeze pe George Mitu în instanță și să-i ceară despăgubiri de 100 de mii de euro.
„Pe patron îl știu de vreo 2-3 ani, pentru că el cumpăra detergenți de la mine, că am avut un magazin, dar nu am avut niciun incident cu el. Vreau să-l dau în judecată. Aștept să fiu externat din spital, să iau certificatul medico-legal și să vorbesc cu avocatul meu. O să îi cer daune morale de 100 de mii de euro”, a adăugat Bogdan Croitoru.

    Patronul neagă acuzațiile
 
Contactat de reporterii Monitorul de Vrancea, George Mitu a prezentat o cu totul altă variantă. Acesta susține că Bogdan Croitoru s-ar ocupa cu „afaceri necurate” și a făcut scandal în pensiunea sa. În plus, George Mitu mai spune că nu are nicio legătură cu bătaia pe care a luat-o Bogdan Croitoru. „Eu ce să vă zic, știe Poliția, că a venit aseară aici. El (Bogdan Croitoru-n.r.) a venit în pensiune cu un spaniol și o prostituată, care o dădea pe bani să ia o cameră. Camerista le-a zis că nu poate da o cameră pentru doi bărbați și o femeie, iar el a sărit să o ia la bătaie pe cameristă. El e taximetrist și pește. Apoi el a zis că vrea să vorbească cu patronul, iar eu l-am poftit afară, că nu se face așa ceva în pensiunea mea. Apoi, el, care era beat și avea niște beri în brațe, s-a dus în parcul de pe Unirea Principatelor, și acolo, probabil, l-a bătut vreun țigan, dacă el înjura și se certa cu toată lumea. A zis că i s-a furat telefonul, dar era la fata aia de a adus-o la produs cu spaniolul. Eu am pe camera înregistrat cum ia bani pentru fată de la spaniol. Nu am nicio treabă cu bătaia pe care a primit-o el”, susține George Mitu.
În replică, Bogdan Croitoru neagă acuzațiile pe care i le aduce George Mitu. „Nu există așa ceva. Eu nu mă ocup cu asta. Sunt administrator de firmă. Am avut șase magazine în oraș, mă ocup cu anvelopele și detergenții”, susține Bogdan Croitoru.

    Polițiștii fac verificări
 
Polițiștii au confirmat faptul că Bogdan Croitoru a depus plângere împotriva lui George Mitu. Prin urmare, oamenii legii au deschis o anchetă, pentru a afla cu exactitate cum s-a întâmplat evenimentul. „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, ne-a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

16 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?