Consiliul Judeţean achiziţionează încă două autospeciale 4X4 pentru ISU

0
740


Consiliul Județean Vrancea va achiziționa încă două autospeciale 4X4 pentru intervenție care vor fi date spre exploatare Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea (ISU). Autospecialele vor fi achiziționate prin intermediul  Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sud-Est” pentru Situații de Urgență, din care face parte și CJ Vrancea, care a depus proiectul „Siguranță prin Achiziția de Vehicule Eficiente în intervențiile pentru situații de urgență – SAVE” care va fi finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR), Axa prioritară 3, Domeniul major de Intervenție 3.3 „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență”.
    În acest sens, Consiliul Județean Vrancea a aprobat modificarea a două anexe la hotărârea privind aprobarea proiectului „Siguranță prin Achiziția de Vehicule Eficiente în intervențiile pentru situații de urgență – „SAVE”, a cheltuielilor și a activităților legate de proiect, ce revin Județului Vrancea. „În urma evaluării economico-financiare a proiectului, s-a revizuit atât bugetul, cât și calendarul de activități, fapt ce presupune modificarea Hotărârii Consiliului Județean Vrancea nr. 50/03.04.2014, în sensul aprobării noilor valori ale cheltuielilor pe care instituția noastră va trebui să le asigure în cadrul proiectului, precum și durata de implementare, care s-a redus de la 18 la 14 luni”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre.
    Vă reamintim că, printr-un proiect asemănător, Consiliul Județean Vrancea a achiziționat 10 autospeciale de intervenție, în valoare de aproape 7 milioane de lei, care au intrat în dotarea ISU Vrancea. Este vorba despre 2 ambulanțe de prim ajutor calificat tip B, o ambulanță de tip C –  unitate mobilă de terapie intensivă, 3 autospeciale de capacitate mărită pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim ajutor calificat, 3 autospeciale de capacitate medie pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim ajutor calificat și o autospecială pentru descarcerare de capacitate grea și prim ajutor calificat. De asemenea, Consiliul Județean Vrancea a achiziționat și dotat ISU cu 2 vehicule cu șenile de transport utilitar amfibiu, model ARGO 8×8, tipul 750 HDI, ce sunt folosite la intervențiile în zone greu accesibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here