Zeci de mii de țigarete, care urmau să ajungă în Vrancea pentru a fi comercializate, au fost confiscate de polițiștii din Bacău. Oamenii legii au găsit peste 3.000 de pachete cu țigări, la finele săptămânii trecure, într-o mașină condusă de un botoșănean, iar în urma investigațiilor efectuate, anchetatorii au ajuns la concluzia că destinația finală a mărfii era județul Vrancea.
„La data de 09 octombrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe Calea Romanului din Bacău, două persoane de sex masculin, de 30 și 33 de ani, din Botoșani, în timp ce transportau cu un autoturism 3.158 de pachete de țigări. Astfel, în urma controlului efectuat în autoturism, polițiștii au găsit disimulate în caroseria autoturismului, în spații special amenajate, 63.160 de țigarete, cu timbre de acciză de Ucraina. Din cercetări, polițiștii de investigare a fraudelor au stabilit că întreaga cantitate de țigări aparține bărbatului de 30 de ani și urma să fie comercializată pe raza județului Vrancea. Față de acesta s-a luat măsura reținerii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. Èigaretele au fost ridicate în vederea confiscării”, se arată într-o informare a polițiștilor din județul vecin.