Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Șeful atelierului de la Colegiul „Edmond Nicolau”, mort în urma unui accident cerebral


Eugen Antonică, maistru la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani, a încetat din viață în noaptea de luni spre marți, la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon”, după ce a suferit un accident cerebral în timpul serviciului, la școală. Maistrul avea 64 de ani și era angajat al unității de învățământ de peste 15 ani, acesta răspunzând de practica elevilor și de administrarea atelierului colegiului, deținând funcția de șef de atelier.
Potrivit conducerii unității de învățământ, luni, în jurul orei 11.00, colegii de atelier au observat că maistrul avea o pareză pe partea dreaptă. Ei au chemat mai întâi asistentul medical al școlii, iar între timp și salvarea. Maistrul a fost transportat la spital, iar în cursul nopții de luni spre marți Eugen Antonică a decedat pe patul de spital. „Domnul Eugen Antonică a fost un om deosebit de amabil, care a ghidat destinele mai multor generații de elevi, el funcționând și ca maistru instructor la Colegiul Tehnic «Ion Mincu» înainte de a veni în unitatea noastră. Colectivul școlii, în special catedra tehnică, cu care acesta a colaborat mai mult, regretă profund dispariția acestuia și transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate în aceste clipe”, a transmis profesorul inginer Gabriel Danielescu, directorul Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”.
Maistrul Eugen Antonică va fi condus pe ultimul drum astăzi, la ora 12.00, el urmând a fi înmormântat în cimitirul din localitatea Slobozia Ciorăști.
    Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?