Vrâncenii care muncesc în străinătate vor putea cumpăra o locuință prin programul Prima casă. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, va fi stabilit un plafon destinat pentru garantarea achiziției sau construirii unei locuințe de către persoanele cu cetățenie română care locuiesc în străinătate și au permis de ședere și de muncă, eliberate de autoritățile statului în care lucrează. Pentru acest an a fost deja repartizată o sumă de 25 milioane lei, reprezentând plafonul garanțiilor acordate exclusiv pentru achiziționarea sau construirea de locuințe pentru românii care locuiesc în străinătate.
Suma provine din plafonul rămas nealocat/neutilizat destinat ANL. „Este o propunere venită din practică, prin care dorim să-i sprijinim pe românii care muncesc în străinătate să își achiziționeze sau să își construiască o locuință. În același timp, măsura va contribui la o administrare mai eficientă și la creșterea gradului de utilizare a portofoliului de garanții din Programul Prima casă”, a afirmat ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu. Potrivit comunicatului de presă, programul Prima casă a fost implementat începând cu a doua jumătate a anului 2009 iar până în prezent au fost acordate 123.922 garanții din care circa 31% sunt destinate achiziției de imobile construite între anii 2008-2013. Valoarea medie a finanțărilor accesate în cadrul programului este de 38.210 euro.