Primarul Focșaniului, Decebal Bacinschi, a avut parte de declarații de dragoste ieri, în timpul audiențelor. O bătrânică, nemulțumită că pe terenul său a fost depozitat un morman de pământ, fără voia sa, desigur, nu a pierdut ocazia să-i declare edilului iubirea.
Mărioara B. locuiește pe Aleea 1 Iunie din Focșani, dar deține o bucată de teren pe strada Mugur. Este nemulțumită de faptul atunci când s-a lucrat în zonă, pământul rezultat în urma săpăturilor a fost depozitat pe proprietatea sa, ba chiar muncitorii i-au stricat și gardul din plasă. După ce i-a explicat primarului cum stă treaba cu terenul, bătrânica i-a spus acestuia că îl iubește și că abia aștepta să-l vadă. „Vă iubesc și pentru faptul că s-a realizat treaba cu care am fost la dumneavoastră prin 2004-2005. Am venit să vă mai văd. Eu sunt și cu politica, și cu biserica. După ce m-am dus pe la biserica Donie, acum am luat calea mănăstirii. Eu am fost factor poștal la viața mea, dar și tehnician agricol. Pe vremuri, Morărița se dădea specialistă, acum mă dau și eu. Să știți că mi-a dat Dumnezeu înțelepciune. Abia aștept ziua recoltei, că vin și eu, să vă mai văd o dată”, i-a spus bătrâna primarului Decebal Bacinschi.
Edilul a dat ordin ca molozul să fie luat de pe proprietatea femeii în cel mai scurt, fapt ce a mulțumit-o pe aceasta. Nu a fost însă lămurită ce se va întâmpla cu gardul din plasă, care a fost stricat. „Drumarii să vină dă-mi facă gardul înapoi, cum a fost. Mi-au tăiat și copacii… Au dat sârma mea, 20 de metri liniari, pe băutură”, a precizat femeia.
În audiență la primar a fost și Mihaela M., care a moștenit, împreună cu sora sa, o casă pe strada Făgăraș. Focșăneanca spune că imobilul a fost împărțit în două, iar ea ar fi trebuit să aibă cale de acces în curte din strada Ștefan cel Mare – fundătura. Numai că în urmă cu câteva zile, un bărbat s-a prezentat la poarta sa și a susținut că terenul din strada Ștefan cel Mare, pe care se află și calea de acces către locuința sa, i-a fost retrocedat, motiv pentru care focșăneanca nu mai poate trece pe acolo. Primarul Decebal Bacinschi a promis că, în această dimineață, în zonă va fi prezent un reprezentant al administrației publice locale, care va verifica despre ce este vorba.
De altfel, mai multe persoane care locuiesc în zonă au susținut că, într-adevăr, o persoană, care nu s-a recomandat, a susținut că terenul de la intrarea pe strada Ștefan cel Mare – fundătura i-a fost retrocedat, iar el urmează să construiască acolo un restaurant. Oamenii erau revoltați, mai ales că, susțineau ei, în zonă nicio bucată de teren nu a aparținut vreunei persoane particulare, ci numai statului. „Aici a fost ștrand pe vremuri. Întotdeauna, terenul asta a fost al statului, nu a aparținut vreunei persoane fizice niciodată. Nici nu i-au lăsat pe munctori să bage conductele de apă caldă”, a afirmat doamna Mariana, care locuiește pe fundătura Ștefan cel Mare de aproape 50 de ani.
Contactat telefonic, directorul ENET, Manole Merchea, a admis că în zonă au fost ceva probleme, dar nu cu muncitori de la ENET, ci cu cei de la o societate care face lucrări de modernizare a rețelelor. „A fost o problemă, a venit un bărbat și a spus că terenul îi aparține. Problema cu țevile a fost rezolvată, în sensul că s-a găsit un alt spațiu unde să fie montate”, a spus Merchea.