Londra este destinația favorită pentru cei care vor să găsească un loc de muncă în străinătate, fiind orașul preferat al emigranților din România, Portugalia, Israel, Barbados și Jamaica. Unul din șase emigranți intenționează să lucreze în capitala Marii Britanii, în timp ce regatul englez este a doua mare destinație la nivel mondial, după Statele Unite ale Americii, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanță The Boston Consulting Group, totaljobs.com și The Network, o alianță globală care include peste 50 de site-uri de recrutare, relatează Daily Mail.
Studiul, realizat între 29 aprilie și 10 iunie, analizează răspunsurile a peste 200.000 de participanți din 189 de țări. Canada este cea de a treia mare piață de muncă pentru străini la nivel mondial, urmată de Germania, Elveția și Franța. Peste 80% din românii intervievați au declarat că muncesc deja în străinătate sau doresc să facă acest lucru, principalul motiv fiind nivelul scăzut de trai.
Numărul celor care vor să emigreze din Grecia, Ungaria, Italia, Slovacia, sau Ucraina este de 50%-70%, în timp ce mai mult de 90% dintre francezi, olandezi sau jamaicani au afirmat că sunt gata să se mute în altă țară dacă găsesc un loc de muncă mai bine plătit și care să le ofere mai multe satisfacții. La polul opus, cetățenii din Danemarca, Germania, Irlanda, Letonia, Rusia, Marea Britanie și SUA sunt cel mai puțin doritori să emigreze.
Global, aproape trei sferturi dintre cei care lucrează în IT și automatică ar emigra, în timp ce mai puțin de jumătate dintre cei care activează în domeniul medical s-au declarat în favoarea unei relocări. „Angajatorii au nevoie de o abordare mai largă în ceea ce privește recrutările de personal. Considerând mobilitatea actuală a forței de muncă, companiile vor trebui să concureze la nivel global pentru a atrage cei mai talentați angajați, asigurându-se că se adresează celor mai potrivite grupuri și că au o strategie de recrutare bine definită”, a declarat Mike Booker, director al diviziei internaționale a totaljobs.com și unul dintre autorii studiului.