Liceul Ioan Slavici din Panciu a fost acreditat ca Centru European de Pregătire, Pretestare și Examinare în vederea obținerii certificatelor Cambridge de cunoaștere a limbii engleze. La evenimentul de acreditare a participat Cătălin Bădănău, manager al Centrului European de Examinare Cambridge din România. Acesta a subliniat importanța examenelor, precum și a certificatelor Cambridge pentru vorbitorii de limbă engleză, exprimându-și satisfacția pentru parteneriatul stabilit între Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu și Centrul European de Examinare Cambridge din România.
De asemenea, Cătălin Bădănău a adresat felicitări profesoarelor Raluca Andreea Costan și Alina Raluca Stan pentru activitatea de pregătire a elevilor în vederea obținerii recunoașterii internaționale a nivelului de cunoștințe de limbă engleză. Directorul liceului, Andrei Igor Manovici, a ținut să precizeze că o contribuție deosebită în obținerea acreditării ca Centru European de Pregătire, Pretestare și Examinare Cambridge a avut-o și primarul Iulian Nica, un permanent susținător al activităților derulate la nivelul unității de învățământ.
În cadrul evenimentului a fost lansată și pagina web a centrului, care va avea ca scop informarea și derularea propriu-zisă a programului de pregătire, pretestare și examinare. În finalul conferinței de presă, managerul Centrului European de Examinare Cambridge din România, Cătălin Bădănău, i-a invitat pe elevi la atelierul de lucru intitulat „Take your Cambridge English exam on the computer!”, care s-a desfășurat în cabinetul fonetic al liceului.
Primarul Iulian Nica a ținut să felicite conducerea liceului, dar și pe elevi pentru această performanță. „Doresc să felicit toate cadrele didactice, mai ales profesorii de specialitate, fără de care această premieră pentru învățământul păncean nu ar fi fost posibilă. Prin munca dumneavoastră, ați reușit să aduceți Liceul «Ioan Slavici» alături de instituțiile de învățământ care derulează acest program de pregătire în vederea obținerii certificatului Cambridge. Este încă o dovadă că, la Panciu, actul educativ se realizează la standarde europene, iar profesorii și elevii beneficiază de condiții de studiu identice cu cele din liceele cu renume din România. Nu pot decât să mă bucur pentru această frumoasă performanță și să vă felicit pentru ea, atât în numele meu, cât și al comunității locale! Vă urez mult succes în activitatea pe care o veți derula în cadrul acestui program și elevii pregătiți de dumneavoastră să obțină numai calificative maxime la examene!”, a fost mesajul transmis participanților la eveniment de primarul orașului Panciu, Iulian Nica.