Guvernul vrea să lanseze din noiembrie programul „Prima Mașină”, prin care își propune să sprijine achiziția de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat, și estimează că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unități anual. „În primul rând dorim să sprijinim achiziția de mașini noi de către tineri prin credite bancare garantate de stat, în al doilea rând să stimulăm achiziția de autoturisme noi mai sigure și mai puțin poluante și, în al treilea rând, să încercăm să dezvoltăm cât mai mult producția locală de autoturisme cu multiple efecte pe industria orizontală”, a declarat luni ministrul Economiei, Constantin Niță, într-o conferință organizată pentru prezentarea oficială a programului.
Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care vor avea prioritate, dar și altor categorii de vârstă, și vizează emiterea de garanții de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziției de autoturisme noi. Garanția statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferența fiind reprezentantă de autoturismul achiziționat. Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliței CASCO pentru primul an. Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% și 10% din valoarea creditului, iar costul total al finanțărilor garantate de stat nu va depăși ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3%. Durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni.
Autoritățile estimează că prin acest program vor fi vândute 2.500-3.000 de mașini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unități noi anual.
Prevederile acestui program vor fi cuprinse într-un proiect de act normativ care va fi analizat de guvern în această săptămână, într-o primă lectură.
Niță a arătat că plafonul de garanții va fi stabilit de Ministerul de Finanțe împreună cu Fondul de Garantare, iar până în prezent patru bănci și-au anunțat intenția de participare în cadrul proiectului. Ministrul Economiei a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu se intenționează cumularea acestui program cu programul „Rabla”. „După părerea mea, ceea ce se întâmplă cu Rabla este o problemă. Toate autoturismele vechi pe care le vedeți le țin câte un an, doi, după care vin cu ele la programul Rabla, ceea ce înseamnă că noi finanțăm de fapt, indirect, autoturismele vechi din alte state”, a spus ministrul Economiei. El a arătat că rata lunară pentru o mașină de 13.000 de euro achiziționată prin acest program s-ar plasa la 150 de euro.
Pe de altă parte, Niță a precizat că nu va fi posibilă achiziția de mașini prin acest program mai scumpe decât plafonul stabilit, la care clientul să acopere diferența. Vânzările de autoturisme vechi din România sunt de trei ori mai mari decât cele de mașini noi, care înregistrează un volum anual de 80.000 de unități. Totodată, vânzările de mașini noi către persoane fizice reprezintă aproximativ 20.000 de unități, potrivit datelor furnizate de Ministerul Economiei.
Ponta: Programul Prima Mașină va viza persoane cu venituri reduse
Programul „Prima Mașină” va urmări să simplifice accesul tinerilor la creditare și va fi destinat persoanelor cu venituri reduse, încurajând însă și achiziția de mașini mai puțin poluante și stimulând industria autohtonă de autoturisme, a declarat premierul Victor Ponta. „Efectele pe care ni le dorim sunt cele pe care le-am urmărit și cu Programul Prima Casă, un program atât de succes încât, la ultima rectificare, am mai alocat încă 700 de milioane, dar se pare că nu ajung, se pare că și aceștia deja s-au epuizat. Mi-aș dori să se întâmple la fel și cu programul Prima Mașină”, a spus Ponta, luni, la Ministerul Economiei, după ce ministrul de resort a prezentat detalii despre program.
El a adăugat că Guvernul urmărește ca, prin acest program, tinerii să aibă acces mai ușor la credite, pentru că piața bancară a devenit în ultimii ani mult mai greu de accesat „în mod tradițional”, să încurajeze achiziția de mașini noi, mai puțin poluante, și stimularea producției locale de autoturisme. „Nu vreau să apară acest conflict între producătorii locali și importatori, evident că nu putem face niciun fel de discriminare, dar nici nu vreau să-mi ascund preferința pentru producătorii naționali”, a spus Ponta.
Åeful Executivului a ținut să precizeze că nu este avută în vedere posibilitatea ca cei care vor mașini mai scumpe să beneficieze de program și că la suma maximă garantată de stat, respectiv 50.000 plus TVA, va fi adăugată o diferență, în funcție de costul mașinii dorite. „Prin acest procedeu special, finanțăm totuși o mașină medie, nu mașini din gama de lux pe care probabil cei care și le doresc au și posibilitatea și bonitatea necesară cerută de bancă, ne adresăm unui segment cu venituri mai reduse care nu vrea, dincolo de cei 50.000 de lei, să-și cumpere o mașină de 200.000 sau 300.000 de lei”, a explicat Ponta. Prim-ministrul a mai afirmat că actul normativ va fi aprobat în ședința Guvernului de săptămâna viitoare și programul va deveni operațional la 1 noiembrie.