Gemenii care au tăiat gâtul paznicului din Corbița nu mai vor să stea după gratii. Ei au contestat decizia magistraților Tribunalului Vrancea prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile, dosarul ajungând pe rolul Curții de Apel Galați. Ieri, judecătorii gălățeni le-au respins contestațiile ca fiind nefondate. „Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații Catană Gabriel și Catană Mihai împotriva încheierii de ședință din 25.09.2014 pronunțată de Tribunalul Vrancea (…) obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (…) Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu azi 06.10.2014”, se arată în soluția instanței gălățene.
Fapta a fost comisă la începutul lunii august, atunci când Gabriel și Mihai C. au ajuns la Corbița. Erau băuți bine când s-au întâlnit cu Gheorghiță T., de 39 de ani, paznicul comunei. Adolescenții, cu mințile întunecate în băutură, făceau gălăgie pe stradă, motiv pentru care paznicul le-a sugerat să plece și să nu mai facă scandal. Atât le-a trebuit băieților. Unul dintre ei i-ar fi spus paznicului „lasă că vezi tu”, apoi au trecut la fapte. L-au așteptat în zona unui pod de pe raza satului Ocheșești și l-au bătut cu o coadă de secure, până când paznicul nu s-a mai putut ține pe picioare. După ce victima a căzut, au tras-o într-un șanț, unde unul dintre băieți i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului, provocându-i o hemoragie puternică, în urma căreia a și murit.
Trupul neînsuflețit al paznicului, care a murit în chinuri groaznice, a fost găsit de o femeie, care își ducea vaca la păscut. Fapta gemenilor a fost încadrată la omor calificat.