Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Acţiuni educative la Școala Gugeşti


Åžcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din Gugești a marcat „Săptămâna prevenirii criminalității” prin acțiuni educative de prevenție. În săptămâna ce tocmai a trecut, s-a derulat, în urma unui protocol de colaborare încheiat între Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și Inspectoratul Åžcolar Județean  Vrancea, un proiect de educație permanentă, prin activități care au susținut demersul privind educația nonformală a tinerei generații.
Prima dintre aceste activități a fost susținută de profesorul consilier școlar psiholog Maria Rădeanu, care a realizat o dezbatere cu elevii, având ca suport al discuției un material în format electronic, cu tema „Violența un drum către nicăieri”, adaptat la particularitățile de vârstă și de înțelegere ale elevilor din clasele V-VIII. La această activitate și-a adus o contribuție importantă și agentul șef principal Mircea Vărzaru, coordonator al Postului de Poliție din Gugești. Omul legii le-a vorbit elevilor despre consecințele nefaste ale violenței, indiferent de mediul în care s-ar produce acestea. În finalul activității, psihologul Maria Rădeanu a aplicat elevilor participanți un chestionar, prin care aceștia au fost solicitați să răspundă la trei întrebări majore: ce înțeleg ei prin violență, care sunt situațiile de violență cu care s-au întâlnit în viața de zi cu zi, dar mai ales cum au reacționat.
A doua activitate a avut ca temă „Siguranța rutieră”, participând elevii claselor III – VIII. În discuțiile cu elevi, acestora li s-au reamintit o serie de reguli de circulație, dar mai ales cât de important este ca toți pietonii și conducătorii auto să respecte regulile. Acțiunea a fost coordonată la nivelul claselor a III-a de către învățătoarea Sofița Bălan, respectiv profesorul pentru învățământ primar Cristina Necula, iar la nivelul claselor a IV-a de învățătoarea Alexandrina Mărtinescu. La nivel gimnazial, această acțiune a fost coordonată de profesoara Rodica Cimpoiașu și de Vasile Ovidiu Allen, consilier educativ al acestei unități școlare, care au inițiat cu elevii claselor V-VIII o dezbatere cu tema „Strada, un spațiu sigur numai dacă îl utilizăm corect”. Agentul șef principal Mircea Vărzaru a propus înființarea cu elevii claselor VI-VIII a unor patrule rutiere, mai ales că de curând au fost trasate două treceri de pietoni în zona unității școlare.
În buna derulare a tuturor acțiunilor s-a implicat în mod deosebit și noul director al acestei unități de învățământ, profesoara Violeta Anca Mărtinescu, care a subliniat importanța acestor acțiuni pentru creșterea siguranței și securității elevilor în comunitatea căreia îi aparțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?