2248 de iubitori ai atletismului din lume s-au încumetat să participe la ediția a treia a Maratonului de la Bruxelles (Belgia), într-o cursă care a măsurat 42 de kilometri și 195 metri și la care toți cei care au reușit să ajungă la finiș au avut de câștigat. Printre alergătorii care au reușit să treacă linia de sosire s-au aflat și doi alergători vrânceni, Lucian Trufin și Lucian Sîrbu, ambii împătimiți ai maratonului și prezențe constante la competițiile organizate pe plan intern și internațional.
Lucian Trufin a încheiat maratonul pe locul 1719, cu timpul de 4 ore, 35 minute și 2 secunde, iar Lucian Sîrbu s-a clasat pe locul 1736, cu timpul de 4 ore, 36 minute și 53 secunde. La final, cei doi vrânceni au primit diplome și medalii din partea organizatorilor. Cursa de maraton a fost câștigată de belgianul Florent Caelen, care a trecut linia de sosire în 2 ore, 16 minute și 31 de secunde.