Palatul Copiilor Focșani și-a deschis porțile, ieri, pentru cei aproximativ o mie de copii care frecventează cercurile de pictură/ desen, dans (balet, majorete, dans modern, dans popular), muzică (ușoară, vocală și instrumentală), artă textilă, protecția mediului, matematică-informatică, aeromodele, karting, construcții electronice, electronică/ automatizări și cultură și civilizație engleză. Cursurile Palatului Copiilor Focșani se adresează atât elevilor cu aptitudini și talente deosebite în diverse domenii cât și celor care vor să descopere aici o ofertă generoasă și atractivă de petrecere a timpului liber.
La festivitatea de deschidere a noului an școlar au participat inspectorul școlar general Vasilica Zaharia și inspectorul pentru activitatea educativă Aurora Lefter.
Într-un cadru festiv, copiii au dansat pe diferite ritmuri, de la disco până la muzică populară, au făcut demonstrații de balet și dansuri a la Bollywood, și-au etalat talentele muzicale, cântând la diferite instrumente, cum ar fi chitara clasică sau orga.
Copiii au fost însoțiți de părinți sau bunici, care i-au ajutat să-și schimbe ținutele pentru dans, i-au fotografiat sau i-au filmat în timpul reprezentațiilor.
Micul spectacol ce a marcat deschiderea noului an școlar a fost organizat de profesorii coordonatori ai cercului, în special ai cercului de dans și muzică. De asemenea, s-a mai realizat și o expoziție de desene sau artă textilă. „Motivarea copiilor se face în primul rând prin modul în care profesorul își conduce ora și prin participarea la diferite concursuri sau expoziții. Copiii sunt foarte mândri atunci când primesc diplome sau își arată creațiile expuse în diferite expoziții”, ne-a spus Didina Mocanu, directoarea Palatului Copiilor Focșani.
În afară de secția de la Focșani, Palatul Copiilor mai are alte patru secții la Adjud, Panciu, Mărășești și Odobești. Toate acestea sunt frecventate anual de circa 3.000 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani. Palatul Copiilor Focșani își are sediul în str. Moldova nr. 9, în căminul al doilea al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, la etajul 2.