Un motociclist de 34 de ani, din județul Galați, a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier. Evenimentul a avut loc la Garoafa. Un șofer a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns cu mașina pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu motocicleta. „La data de 28 septembrie a.c., ora 11.35, pe DN 2 E 85 în comuna Garoafa, C. Valentin Nuțu, de 28 ani, din comuna Matca, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism a pătruns pe contrasens, unde a acroșat o motocicletă condusă regulamentar de către G. Ionel Petrică, de 34 ani, din comuna Movileni, județul Galați, accidentându-l grav. În urma producerii evenimentului, motociclistul a fost rănit grav. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. La spital, motociclistul a fost diagnosticat cu „politraumatism prin accident rutier, traumatism membru inferior stâng, cot stâng și mână stângă și traumatism coloană dorso-lombară”. Ieri, el era internat în Secția Ortopedie ATI.
Tot duminică, s-a produs un accident rutier și la Vârteșcoiu. O fetiță de 9 ani a fost acroșată cu oglinda unui autoturism, în timp ce se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă a părții carosabile. Din fericire, fetița a fost rănită ușor. „La data de 28 septembrie a.c., ora 13.30, în comuna Vârteșcoiu, N. Silvia, de 62 ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism a surprins-o și a acroșat-o cu oglinda pe minora A. C. A., în vârstă de 9 ani, din localitate, care se deplasa pe acostamentul din dreapta părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a minorei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a mai spus ofițerul de presă al IPJ Vrancea.
Beat criță, a dat cu mașina peste un biciclist
Un alt accident s-a produs duminică seara, la Cîrligele. Un șofer beat criță a dat cu mașina peste un biciclist. La testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul alcoolemiei a fost de 1,32 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „La data de 28 septembrie a.c., ora 22.20, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în comuna Cîrligele s-a produs un accident rutier. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că O. Cătălin Ciprian, de 36 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe contrasens, acroșând și accidentând ușor pe I. Fadei, de 37 ani, care se deplasa pe o bicicletă. Cu ocazia testării conducătorului auto, a rezultat o concentrație de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a adăugat inspectorul principal Toader.
Un alt accident s-a produs la Popești. Dumitru T., de 58 ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce conducea un autoturism, l-a surprins și accidentat ușor pe Oprea S., de 72 ani, din comuna Pantelimon, județul Ilfov, care traversa strada pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător.
Șofer din Gologanu, rănit grav
Oamenii legii au venit cu precizări și în cazul accidentului din Gologanu, unde un șofer a intrat cu mașina într-un cap de pod, după care autoturismul a luat foc. „La data de 28 septembrie a.c., ora 17.55, T. Petrache, de 54 ani, din comuna Tătăranu, în timp ce se deplasa cu un autoturism, la ieșire din localitate, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare, ieșind de pe partea carosabilă. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat și a luat foc, fiind avariat în totalitate. De asemenea, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au adăugat polițiștii.
La accidentul de la Gologanu au ajuns și pompierii. După ce s-a anunțat evenimentul prin 112, la fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. „În urma impactului, autovehiculul a fost cuprins de flăcări. Până la sosirea forțelor de intervenție la fața locului, șoferul acestuia a fost scos din mașină cu sprijinul cetățenilor. Pacientul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru investigații suplimentare și tratament. În urma incendiului, a ars autoturismul în proporție de 90%”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, căpitan Cristina Duță.
Bărbatul era internat, ieri, în Secția Ortopedie-ATI, fiind diagnosticat cu „politraumatism prin accident rutier, traumatism femur drept, fractură cominutivă (fractură soldată cu mai multe fragmente osoase-n.r.) superficială, traumatism cranio-facial cu plagă scalpată”.