Bilanț remarcabil al sportivilor de la secția de judo a LPS Focșani la ediția din acest an a „Cupei Transilvania”, întrecere care a fost organizată de Asociația Județeană de Judo Cluj Napoca și care a ajuns la cea de-a X-a ediție. La întrecere au participat două categorii de vârste: Under 14 și Under 16. Sportivii antrenați de Stănică Grosu, Iulian Surlă, Dumitru Zisu și Marinel Palade au avut comportări peste așteptări, și 15 dintre ei au urcat pe podium. Mai mult, Claudiu Neagu a fost declarat cel mai tehnic judoka care a evoluat la întrecerea de la Cluj Napoca.
Rezultatele sportivilor de la LPS Focșani: la categoria de vârstă Under 14: Robert Iamandi – locul III la categ. 30kg, Lorenzo Moise – locul I la categ. 38kg, Claudiu Neagu – locul I la categ. 42kg, Alexandru Solomon – locul I la categ. 55kg, Riccardo Stoica – locul I la categ. +60kg; la categoria de vârstă Under 16: Mircea Tomescu – locul I la categ. 38kg, Bogdan Drîmbă – locul I la categ. 46kg, Can Metin – locul I la categ. 50kg, Mihai Vrabie – locul II la categ. 50kg, Laris Borș – locul I la categ. 55kg, Dănuț Goia – locul III la categ. 55kg, Răzvan Burdușel – locul II la categ. 66kg, Liviu Neagu – locul III la categ. 66kg, Constantin Alexandru – locul III la categ. 73kg și Giani Neagu – locul III la categ. +73kg.
„A fost un spectacol plăcut pentru că în ultimii ani cei de la Federația Internațională de Judo au încercat să impună un regulament în așa fel încât toată lumea să înțeleagă despre ce este vorba pe saltea”, a spus vrânceanca Simona Richter, antrenor la Centrul Olimpic de Judo al României.