Victor Ponta: Marea Unirea înseamnă să dărâmăm zidurile care au fost construite între noi, zidurile între cei din Ardeal și cei din Moldova, între cei din Muntenia și cei din Banat, între cei de dreapta și cei de stânga, între cei bogați și cei săraci, între cei care lucrează la stat și cei care lucrează în privat, între bătrâni și tineri, pacienți și medici, profesori și părinți. S-au construit zece ani numai ziduri. Rolul Președintelui este acela de a-i trata pe toți în mod egal, să le garanteze tuturor românilor accesul egal la drepturi, respect, siguranță și stabilitate. De aceea, îi chem pe oameni alături de mine, să dărâmăm toate aceste ziduri, să fim mândri că suntem români și să facem din nou acea unire de care România are nevoie!
Rep.: Credeți că România de astăzi are nevoie de un astfel de proiect?
V. P.: Cu siguranță! România are nevoie de un stat modern, implicat activ în viața celor care au nevoie de sprijin, dar discret și corect cu cei care au nevoie doar de reguli clare și durabile, o Românie solidară în care avuția este distribuită corect și în care cetățenii se ajută între ei. Acesta este sensul Marii Uniri pe care o propun la 100 de ani de la momentul sublim din 1918.
Rep.: Cum considerați că se poate realiza această „Mare Unire”?
V. P.: Marea Unire a românilor poate începe odată cu alegerile prezidențiale. Primul pas după 16 noiembrie este să oprim scandalul, să punem capăt stării de conflict din societatea noastră, să pacificăm România și să orientăm toate resursele pe care le avem spre construcție, spre dezvoltare, spre bunăstare, spre unitate. Este esențial ca Președintele României să își asume rolul dat de Constituție, transformarea sa într-un actor politic util societății și instituțiilor publice și transmiterea unei noi atitudini, bazate pe dialog, mândrie și ambiție pentru România.
Rep.: Ce veți face în acest sens din postura de Președinte?
V. P.: În acești ani, ca prim-ministru, am demonstrat că pot uni românii, că pot promova politici care să îi ajute atât pe cei mai defavorizați (pensionarii, tinerii absolvenții, locuitorii satelor, cei în vârstă, cei bolnavi), cât și pe cei mai competitivi și performanți români din cele mai dinamice componente ale economiei. Ca președinte, obiectivul și angajamentul meu central este ca fiecare român să se bucure, treptat, de efectele pozitive ale rezultatlor guvernării în propriul nivel de trai – fiecare să se bucure cu adevărat de viața de acasă, din România. Certitudinea pe care o ofer eu românilor este stabilitatea, reclădirea țării, munca asiduă și siguranța, după un deceniu de ceartă și scandal. Adică exact acele condiții necesare pentru a realiza, după 100 de ani, Marea Unire a românilor într-o țară puternică, în care se poate trăi în sfârșit mai bine.
Rep.: Vorbiți adesea despre o „schimbarea până la capăt”. Ce înseamnă această schimbare?
V. P.: România are o șansă extraordinară de schimbare adevărată, profundă și completă a tot ceea ce a fost rău și ne-a despărțit în acești zece ani. Schimbarea înseamnă un alt mod de a face politică, de la nivelul primarului de comună până la cel de oraș, la consilierul județean, la parlamentari și miniștri. Această schimbare se poate face de la cel mai mic nivel până la vârf. Schimbarea o facem pentru că avem nevoie de ea, nu pentru că așa vor unii sau alții, care nu au legătură cu realitățile de zi cu zi. Schimbarea nu este un scop în sine. Ea trebuie să aducă bună guvernare, eficiență economică, echitate socială, prosperitate pentru cât mai mulți și protecție celor care au nevoie de sprijinul celorlalți.
Rep.: Și credeți că ați putea aduce această schimbare din postura de președinte?
V. P.: Nu doar că pot, ci este datoria mea. Avem datoria față de țară ca următorul președinte să nu reprezinte, de fapt, o continuare a modului în care s-au făcut lucrurile până acum, practic un al treilea mandat al lui Traian Băsescu. La doi ani după ce 7,4 milioane de români au mers la vot și au spus că dorința lor este de a opri regimul Băsescu, putem în sfârșit să facem această schimbare până la capăt și putem să facem dreptate pentru cei care au fost nedreptățiți. Putem pune astfel capăt unei perioade de 25 de ani de tranziție și ne putem asigura că despre nicio generație viitoare nu se va mai spune că a fost una „de sacrificiu”.
Rep.: De ce duceți o luptă împotriva politicienilor apropiați de președintele Traian Băsescu?
V. P.: Există candidați la alegerile prezidențiale care spun că nu trebuie schimbat nimic din ce s-a făcut în ultimii zece ani, că trebuie să continue ceea ce a făcut Traian Băsescu, că nu trebuie să fim uniți, ci să luptăm în continuare, românii împotriva românilor. Eu, dimpotrivă, cred că rolul președintelui nu este de a lupta cu Guvernul, cu Parlamentul, cu Justiția sau cu românii, ci rolul său este acela de a-i uni pe aceștia, de a-i pune împreună să lucreze pentru țară.
Rep.: Și care este diferența dintre oamenii „regimului Băsescu” și dumneavoastră?
V. P.: Există o diferență esențială: ei dezbină, eu vreau să unesc! Noi ne-am ținut de cuvânt și am reparat nedreptățile din trecut, am dat înapoi pensiile și salariile pe care Traian Băsescu le-a tăiat împreună cu oamenii săi din PDL, am redeschis spitalele închise de ei, am reușit să repornim lucrările de modernizare a sute de școli, am investit în sănătate și în educație. Regimul Băsescu a crescut TVA-ul și taxele, noi le-am scăzut și am dovedit că putem să guvernăm pentru o economie competitivă și performantă. În 2013 a avut una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa, iar mari companii internaționale cred că România este țara de viitor a regiunii, investesc mai mult și creează locuri de muncă. Mai mult, în agricultură, țara noastră a reușit pentru prima dată să producă mai mult decât are nevoie, a exportat mai multe alimente decât a importat, iar în domeniul energetic de doi ani și jumătate facem pași importanță către obținerea independenței pentru România și Republica Moldova.
Rep.: Există puncte în care poate exista colaborare cu celelalte forțe politice sau candidați la prezidențiale?
V. P.: Cu siguranță există multe puncte în care poate exista colaborare instituțională. Sunt multe proiecte bune pentru țară care trebuie susținute pentru binele românilor, dincolo de partizanatul politic. Reducerea cotei CAS este un astfel de proiect, care a fost un proiect al dreptei, pe care l-am realizat noi, cei din actualul Guvern. Dar, totodată, cred că România nu poate să continue acest ciclu în care noi facem lucruri bune, vin ei și le opresc sau le taie.
Rep.: Ce vă diferențiază pe dumneavoastră față de ceilalți candidați la prezidențiale?
V. P.: Eu, spre deosebire de ei, sunt mândru că sunt român și vreau să fac tot ce-mi stă în putere pentru ca România să fie un stat puternic, cu o economie care crește, cu o industrie dezvoltată, un sistem de sănătate modern și o educație europeană pentru copiii noștri. Chiar cred în viitorul acestei țări!
Rep.: Domnule Ponta, care este relația dumneavoastră cu România?
V. P.: Iubesc România! M-am născut în această țară, aici am crescut, aici este familia mea, aici sunt prietenii mei și toți cei pe care îi cunosc. În România m-au educat profesori cărora o să le fiu recunoscător toată viața și nu-mi imaginez o viață în altă parte decât în această țară.
Rep.: Ați afirmat de-a lungul timpului că politica externă a României este foarte importantă. Ce rol ați avut în ultimii ani pentru imaginea externă a României?
V. P.: Cred că a fost un rol pozitiv, iar faptul că România a primit unul dintre cele mai importante portofolii în Comisia Europeană, cel de Politică Regională, cred că susține această afirmație. Pe parcursul mandatului de premier, am întreprins vizite oficiale în zeci de țări – în statele noastre vecine, în cele din vestul Europei, în SUA, în Turcia, în Israel, în statele asiatice, în China. Am reprezentat România în fața unora dintre cei mai importanți lideri politici ai lumii și am încercat tot timpul să arat că România este o țară demnă și o țară care merită să fie respectată. Èara noastră are nevoie de lideri care să o reprezinte cu mândrie, care să pună pe primul loc interesul național, nu pe cel personal.
În ultimii doi ani și jumătate, m-am dedicat activității guvernamentale și am încercat, alături de o echipă tânără, compusă din oameni competenți, să facem lucruri bune pentru imaginea țării pe plan extern. În cadrul vizitelor în străinătate am vorbit despre rolul României ca un aliat puternic și serios pentru NATO, pentru SUA, pentru Uniunea Europeană. Și mă bucur că în toate țările în care am fost suntem respectați și admirați. Atunci când străinii ne privesc cu ochi buni, cel mai tare mă supăr pe acei români care ne vorbesc de rău și care se plâng de țara lor. Pentru că eu cred cu tărie că, în următorii 10 ani, putem ajunge în Top 15 țări europene cele mai competitive economic și în Top 40 țări din lume. Putem deveni „economia de top a Europei de Est” dacă vom continua creșterea economică cu o strategie care exclude austeritatea.
Rep.: Republica Moldova ce loc ocupă pe această listă?
V. P.: Un obiectiv fundamental al mandatului meu de președinte va fi cel de a face posibilă o cât mai rapidă integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, pentru că toți românii merită să trăiască împreună în Europa, într-un climat de înțelegere, solidaritate și unitate. Am realizat, alături de premierul moldovean Iurie Leancă, un pro european convins, proiecte concrete: gazoductul Iași-Ungheni, grădinițele, teatrul din Chișinău, sprijinul pentru instituții, pentru cultură, pentru tot ce înseamnă identitate națională a României și Moldovei. Așadar, Republica Moldova este o prioritate pentru mine, pentru că este vorba despre frații noștri de peste Prut.