Educatoarea Adrieana Soare: „Visul meu din copilărie a fost să amenajez o grădiniţă”

2
4265


Este educatoare de 36 de ani și iubește nespus de mult copiii. Pentru ei, încă din copilărie și-a dorit să amenajeze o grădiniță ca în povești. Adrieana Soare a absolvit Liceul Pedagogic în 1978 și de atunci are grijă să formeze sufletele și personalitățile copiilor, pregătindu-i pentru viitor. Din 1988 este directoarea  Grădiniței cu Program Prelungit nr. 23 din Focșani, acolo unde, după cum spune dumneaei, nu este conducător, ci un membru al echipei.

Reporter: Povestiți-mi despre parcursul dumneavoastră profesional.
Adrieana Soare: Eu am absolvit Liceul Pedagogic în 1978. Atunci, absolvenții erau repartizați pe post în funcție de mediile pe care le aveau. Am fost repartizată pe un post de educatoare la Grădinița nr. 3 din Mărășești, grădiniță cu program prelungit. Acolo erau colege care aveau patru ani vechime înaintea mea, am întâlnit oameni deosebiți. În cadrul comisiei metodice de la Mărășești am reușit să mă formez pentru activitatea mea ulterioară foarte frumos, am avut-o șefă de comisie metodică pe domnișoara Maria Giurgea, care era un suflet și un profesionist adevărat, de la care am avut foarte multe de învățat. În cadrul comisiei metodice, desfășura cineva o activitate, după activitate rămâneam toate membrele comisiei metodice și discutam amănunțit fiecare aspect al demersului didactic din acea activitate, corect, sincer, fără supărări. După patru ani s-a făcut o reorganizare și au fost nevoiți să restructureze. S-a reorganizat o altă grădiniță, cu orar normal. Acolo am fost numită director, timp de șase ani am fost director. Ne-am străduit să îi dăm o configurație adecvată unei unitățide învățământ preșcolar, deși funcționam în spații gen parter de bloc, apartament și tot așa. Ne-am străduit să fie bine pentru copii, să creăm un ambient plăcut, activitățile să fie de bun augur.

Rep.: Cum ați ajuns să fiți director de grădiniță în Focșani?
A.S.: În 1988 am fost numită director la grădinița ce urma să se înființeze în nordul orașului Focșani, pentru că în nord nu era nici o grădiniță. Spațiul care a fost destinat pentru înființarea acestei grădinițe a fost la etajul I al Åžcolii „Elena Doamna”. În acea perioadă, grădinițele cu program prelungit erau finanțate, subvenționate de o întreprindere din oraș. Noi am fost repartizați Întreprinderii de Aparataj Electric pentru Instalații Focșani. Spațiul avea nevoie de niște amenajări, iar directorul întreprinderii, Liviu Åžtefaniu, avrut ca grădinița pe care o patronează fabrica să fie foarte bine organizată și amenajat spațiul, motiv pentru care nu s-a putut deschide spațiul pentru activități cu copii din 1988. Amenajările au durat un an de zile, timp în care s-a făcut totul cu foarte multă responsabilitate și în amănunt, cu parchet nou, mobilier nou, inclusiv picturile din clase au fost realizate cu ajutorul oamenilor de la întreprindere. La 1 septembrie 1989, grădinița noastră și-a deschis porțile. Era la momentul acela cea mai bine dotată unitate din municipiu, era unitatea care avea faianță și gresie la blocul alimentar, la grupul sanitar al copiilor, televizor color, ceea ce nu avea nicio unitate din municipiu. Totul era foarte bine aranjat. Ne-am bucurat de acest spațiu până în 2007. Singura noastră durere era că nu aveam spațiu de joacă în aer liber, fiind la etajul I al școlii. Ieșeam în curtea școlii, dar nu era un spațiu adecvat pentru jocul în aer liber al copiilor preșcolari. Am fostă director din 1988 până în 1992, atunci a fost numită o altă colegă director, doamna Mioara Bîrhală, un an de zile, apoi a fost director o altă colegă, Maria Stănică, până în 2003. În 2003 am participat la concurs și am revenit din nou director și am rămas în continuare director, participând la concursurile care s-au organizat. În 2007 am venit pe strada Nicolae Bălcescu pentru că spațiul de la „Elena Doamna” a fost acordat spre funcționare serviciilor comunitare. Venind aici, normal, spațiul pe care îl avem nu a fost construit pentru a fi unitate de învățământ preșcolar, este o clădire de patrimoniu, de peste 150 de ani, însă fiind foarte bine reabilitată și întreținută prezintă siguranță pentru copii. Au fost necesare niște amenajări pentru crearea circuitelor necesare unei unități de învățământ preșcolar. Noi le-am făcut pas cu pas, însă când am vent aici, nu am mai încăput cu toți copiii, pentru că fiind mai în centru și unitatea fiind bine văzută, normal că s-a mărint numărul de grupe. Neîncăpând cu toți copiii, a fost necesar să ne extindem și astfel trei grupe funcționează la Åžcoala nr. 7, care este cea mai apropiată de locația în care ne aflăm. Am amenajat și la Åžcoala nr. 7 foarte frumos spațiile, astfel încât să nu se intersecteze școlarii cu preșcolarii, nici în curte, nici în incinta școlii. Holul unde funcționează grădinița este închis, alimentația este aceeași ca și cea din spațiul de pe strada Bălcescu, cadrele didactice sunt toate cu formare specifică pentru învățământul preșcolar. Dacă am încerca să ținem toți copiii aici, ar însemna niște clase foarte aglomerate, iar acolo unde este aglomerație, nu poți acorda atenția necesară tuturor copiilor și e în detrimentul lor.

Rep.: De ce ați ales meseria de educator?
A.S.: Sincer, am o experiență care mi-a marcat traseul în viață. Vin dintr-o zonă de munte, din Nistorești. Când eu eram prin clasa I, s-a înființat o grupă de grădiniță în satul meu. Fiind prima dintr-un număr de cinci copii, frații mei mergeau la grădiniță, eu mergeam la școală. Åžcoala însemnă mai multă responsabilitate, îi vedeam pe frații mei cât de frumos se joacă la grădiniță, aceasta fiind în apropierea școlii, iar eu aveam mai multe sarcini. M-a durut foarte mult că n-am beneficiat și eu de acest moment în viață, motiv pentru care mi-am dorit să amenajez o grădiniță, în care copii care vor veni să fie foarte fericiți așa, cum mi-am dorit să fiu eu. Bineînțeles, copil fiind, am visat un anume tip de grădiniță, imagini de basm aș spune. Încă visez la grădinița aceea, am îmbrățișat cariera de educatoare din acest motiv. Ulterior Liceului Pedagogic, bineînțeles că am urmat și cursurile unei facultăți de psihologie, aș fi putut foarte frumos să renunț la cariera de educatoare,  chiar am urmat și cursuri de institutor desen, aș fi putut să ocup un post conform formării mele ulterioare. 

Rep.: Care sunt profesorii care v-au marcat?
A.S.: În traseul meu educational, primul om care m-a marcat a fost învățătoarea, care era de la țară, dar care își făcea meseria cu dedicație. E primul om care mi-a insuflat dragostea pentru învățare. De asemenea, părinții mei, chiar dacă erau într-o zonă de munte, apreciau foarte mult învățătura și oamenii care învață și se dezvoltă și au avut grijă să nu mă lase să cobor ștacheta. Ulterior, profesorii din școala generală. Din Liceul Pedagogic, omul căruia eu îi datorez foarte mult și pe care eu îl stimez în mod deosebit, este profesoara de practică pedagogică și de psihologie și pedagogie, domnișoara Miza Mariana, care nu lăsa nicio clipă ștacheta jos, întotdeauna era foarte exigentă cu noi, dar în primul rând cu dumneaei. 

Rep.: Ați fost în sistemul de învățământ și înainte de 1990, și după. Când a fost mai bine?
A.S.: Nu aș vrea să fac o apreciere de genul acesta, au fost aspecte pozitive și atunci, sunt și acum. Ca dascăli, nu trebuie să fim influențați de politic, chiar dacă politica se face simțită în viețile noastre. Nu am fost interesată de curentele politice, pe mine m-a interesat întotdeauna sufletele copiilor. Acum avem mai multe mijloace de învățământ. Dacă, ca și dotare atunci nu prea reușeam să obținem din partea părinților vreun sprijin, primeam dotări din partea Ministerului Educației, planșe, joculețe, suport pentru activitățile demonstrative. După Revoluție, au fost proiecte prin care s-au făcut dotări, dar nu în cantități suficiente. Acum, copilul nu mai este interesat de o planșă pe care am pictat-o eu, fiind în familie cu tableta, cu calculatorul, cu televiziune care oferă o grămadă de informații. Foarte greu îl captăm noi cu planșe. Noi ne-am străduit să avem la fiecare clasă cel puțin un calculator sau un laptop, o imprimantă, să avem video proiector și panou. În comunism era dotarea, să zicem, mai modestă, acum oportunitățile sunt variate, important este cum anume știm să le utilizăm ca să fie eficiente.

Rep.: Cum vi se pare generația nouă de dascăli față de cea din „garda veche”? Ați încuraja tinerii să urmeze această meserie?
A.S.: Vreau să spun că în echipa cu care lucrez sunt atât cadre didactice cu experiență ca și a mea, eu am 36 de ani de activitate, și mai am colege care au o activitate la fel de mare ca a mea sau chiar și mai mare, dar avem și colege tinere. Debutantă nu mai este niciuna, și-au dat definitivatul. Nu aș vrea să fac o diferență între colegele tinere și cele cu mai multă experiență, pentru că cele cu experiență relaționează frumos cu tinerele educatoare și există un schimb frumos și eficient  între colegele mele. Colegele tinere vin, cer sfat, cele cu experiență oferă acel sfat.

Rep.: Cum este să lucrați cu cei mici, pentru că mie, personal, meseria aceasta mi se pare cea mai grea.
A.S.: Da, este greu. Åži când începem o casă, până facem temelia avem o grămadă de alte lucruri de făcut și temelia dacă este solidă, casa va fi rezistentă. Învățământul preșcolar este temelia sistemului de învățământ, este temelia formării unui om, nu degeaba exista zicala „cei 7 ani de-acasă”. Nu sunt numai de acasă, sunt de acasă și de la grădiniță. E perioada când omul este dezvoltat și își formează niște repere pentru întrega lui viață, din punct de vedere psihologic. Dacă acum noi nu suntem atenți la formarea acestor copii, este dureros pentru ei pe viitor. Copiii sunt ca un burete care absoarbe tot și acest TOT trebuie să fim atenți să fie bun, de aceea noi organizăm în grădiniță acele cursuri „Educați așa!”. Îi invităm pe părinți la cursuri și le oferim strategii de dezvoltare a comportamentelor pe care și le doresc la copiii lor. 

Rep.: Care sunt cele mai mari realizări ale dumneavoatră în calitate de director?
A.S.: Aș vrea să cred că cea mai mare realizare este modul cum se simt copiii la noi în unitate și faptul că se simt bine tratați și bine formați. Vreau să cred lucrul acesta și vreau să cred că familiile care ne-au încredințat comorile lor cele mai de preț au plecat mulțumite din unitatea noastră către celelalte trepte de educație cu copiii. De asemenea, așa cred, că eu în această unitate nu sunt omul care dictează, ci omul care face parte din echipă, că ale mele colege mă percep ca pe o colegă cu deschidere și cu intenții bune. Rămâne ca cei din jurul meu să confirme sau să infirme.

Rep.: Care este cheia succesului dumneavoastră în această meserie?
A.S.: În primul rând dragostea față de meserie și față de copii, dragostea față de comunitate ,pentru că orice comunitate trebuie să fie conștientă că dacă îi formează bine pe cei mici, în viitor comunitatea va fi mulțumită. Nu vreau să uit rădăcinile, pentru că orice om trebuie să-și respecte trecutul, să și-l accepte și să ia ce-i bun din el și să facă toate eforturile pentru a face ce este mai bun pentru viitor. 

Rep.: Ce vă doriți pe viitor pentru grădiniță și pentru dumneavoastră?
A.S.: Îmi doresc mult de tot ca această unitate să aibă local propriu. Din ‘89 și până acum nu am reușit să avem un local propriu. Este un punct slab al activității mele. Asta nu înseamnă că nu am încercat diverse strategii pentru a obține pentru unitatea noastră un local propriu. S-au făcut diverse proiecte la nivel de autorități locale, avem promisiuni, sperăm să se și realizeze. Mai am puțin până la pensie și mi-aș dori ca visul copilăriei mele să se împlinească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here