Manualele digitale și cele în format clasic nu vor fi pe băncile elevilor de clasele I și a II-a pe 15 septembrie. Asta deoarece mai multe edituri au contestat licitația de tipărire a lor.
Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) sunt nemulțumiți de această situație, pe care o consideră regretabilă. Emil Tudor, liderul FSLI Vrancea, este de părere că elevului îi trebuie manuale sub formă de carte. „S-a pus carul înaintea boilor. În fața unui copil, o carte este mult mai importantă decât o tabletă. Calculatorul îl atrage pe copil, el face ce vrea pe calculator, în timp ce cartea îl obligă să citească, să înțeleagă sensuri. Copilul trebuie să primească o carte, un abecedar”, susține profesorul Emil Tudor.
Președintele FSLI, Simion Hăncescu, face apel la toți cei implicați în licitația privind manualele școlare să soluționeze cât mai rapid contestațiile, pentru că elevii meritau să le aibă încă din prima zi de școală. „Copiii acestei țări meritau ca în prima zi de școală să găsească pe bănci manuale noi. Era frumos să fie așa, cum la fel de frumos, normal și civilizat ar fi ca educația acestei țări să fie prioritară. Rezolvarea rapidă a acestei situații este imperios necesară, având în vedere că programele la aceste clase sunt modificate și nici manualele vechi nu mai pot fi folosite”, a afirmat Hăncescu, potrivit unui comunicat.