Un bărbat de 32 de ani, cetățean moldovean, a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârțirea mai multor infracțiuni de furt calificat. Cei care i-au documentat activitatea infracțională au fost polițiștii Secției Rurale Panciu. Potrivit oamenilor legii „la data de 8 septembrie a.c., polițiștii Secției Rurale Panciu l-au depistat pe P. Victor, de 32 ani, cetățean moldovean, și au stabilit faptul că în perioada iulie-august a.c., a săvârșit mai multe infracțiuni de furt. Polițiștii au stabilit faptul că bărbatul a sustras din locuința lui U. Lila, din comuna Câmpuri, 3 motofierăstraie și un telefon mobil, iar din locuința lui D. Gigel, din comuna Câmpuri, un motofierăstrău. În cauză a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore, urmând ca la data de 09.09.2014 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului cauzat”. Potrivit informațiilor primite de la anchetatori, bărbatul, care lucra ca zilier, a recunoscut comiterea faptelor, iar prejudiciul creat este de aproximativ 10.000 lei.
Ieri, el a ajuns în fața magistraților Judecătoriei Panciu cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au respins propunerea procurorilor și l-au pus sub control judiciar. „(…) respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului P. Victor, pe o perioadă de 30 zile, ca neîntemeiată și dispune luarea față de inculpatul P. Victor a măsurii controlului judiciar. (…). Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. (…). Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare la Tribunalul Vrancea pentru inculpat și procuror„, se arată în soluția instanței.