Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Jack Spintecătorul a fost identificat


Identitatea criminalului în serie Jack Spintecătorul, din Londra secolului al 19-lea, a fost descoperită după 126 de ani de la șirul de crime care a îngrozit metropola britanică, grație testelor ADN făcute pe materia organică de pe un șal al unei victime. Bărbatul responsabil pentru cel puțin cinci crime petrecute în Londra, în toamna anului 1888, a fost identificat în persoana imigrantului polonez Aaron Kosminski, unul dintre cei șase suspecți anchetați la momentul respectiv.
Probele ADN au demonstrat fără dubiu că Jack Spintecătorul este evreul Aaron Kosminski, care a ajuns la Londra la începutul anilor 1880, emigrând din țara sa natală împreună cu familia din cauza pogromului rus. Kosminski lucra ca frizer, potrivit documentelor autorităților londoneze, și suferea de o boală mentală, cel mai probabil schizofrenie paranoidă.
Documentele medicale ale vremii arată că bărbatul avea halucinații auditive și îl descriu totodată ca fiind un misogin cu înclinații patologice spre masturbare. Descoperirea identității lui Jack Spintecătorul, cum a ajuns să fie supranumit criminalul considerat în epocă încarnarea diavolului, a fost posibilă după ce un colecționar a cumpărat un șal, în 2007, la o licitație cu obiecte care au avut legătură cu șirul de crime.
Russel Edwards a descoperit că obiectul fusese luat de un polițist care a participat la ancheta crimelor și oferit soției sale. Timp de peste un secol, șalul a rămas în familia polițistului, în mod suprinzător fără să fie spălat vreodată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?