Podgorenii vrânceni vor începe culesul strugurilor de vin în această săptămână. Recoltatul strugurilor începe izolat, în parcelele unde analizele au arătat că în bobițe a fost acumulat suficient zahăr pentru un vin de calitate. Sunt însă și producători care se vor plimba în vie pentru că nu vor avea ce să culeagă. Atacurile de mană și făinare favorizate de ploile puternice din acest an au creat mari probleme, mai ales la micii producători. Aceștia nu au avut bani pentru substanță și nici utilaje cu care să intervină rapid pentru a opri atacurile bolilor. Mai grav este că viticultorii care nu au putut interveni vor avea probleme și în anul următor.
Podgorenii care au reușit să salveze viile spun că au cheltuit sume enorme în acest an. Adrian Porumb de la Odovitis Jariștea, care vinde sub brandul „Crama de sub tei”, a estimat că, până la finalul campaniei de recoltare, costurile pentru un hectar de vie vor ajunge la circa nouă mii de lei. Este o sumă foarte mare, pe care puțini viticultori și-o pot permite. „Este un an bun pentru mine dar am și vecini care nu au ce să culeagă. A fost un an cu multe tratamente, care înseamnă costuri mai mari. Până acum am cheltuit circa șase mii de lei iar până la final vom ajunge la aproape nouă mii de lei”, spune Adrian Porumb.
Strugurii merită însă efortul podgorenilor. „Strugurii sunt deosebiți. E un spectacol în vie. Cred că vinul va fi bun, chiar dacă 2014 a fost un an mai umbros, mai răcoros. Noi vom începe culesul izolat, acolo unde strugurii sunt copți și au suficient zahăr”, a precizat Adrian Porumb. Tot la Jariștea, producătorul Valentin Copaci spune că banii cheltuiți pe substanțe și munca depusă în cursul anului vor fi răsplătite la culesul strugurilor și prepararea vinului. „Este o satisfacție să mergi în vie și să ai struguri pe care să îi culegi. Probabil că la vin va trebui să facem mai multe tratamente însă cred ca va fi un vin bun și în acest an”, ne-a spus Valentin Copaci.
Reamintim că primele estimări arată că recolta de struguri din acest an va fi mai mică decât cea de anul trecut. Producția medie de struguri se pare că va depăși cinci mii de kilograme la hectar, potrivit Direcției Agricole. Estimările asupra producției medii sunt făcute pe baza producțiilor anunțate de producătorii de struguri care au venit la Direcția Agricolă pentru a obține viza anuală pe carnetul de viticultor. Comparativ, anul trecut a fost anunțată o producție medie de circa nouă mii kilograme struguri la hectar.