Un asteroid de mărimea unei balene va trece duminică pe lângă Pamânt, la o distanță de zece ori mai mică decât cea dintre Terra și Lună, și va putea fi văzut și de astronomii amatori, folosind telescoape neprofesionale. Asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, va trece duminică seară, la ora 22.18 (ora României) pe deasupra Noii Zeelande, la o altitudine de 40.000 de kilometri, iar specialiștii Agenției spațiale americane (NASA) spun că nu va lovi Pământul. Obiectul spațial se va intersecta însă cu orbita Pământului din nou, în viitor, potrivit astronomilor, informează dailymail.co.uk. Specialiștii spun că orbita asteroidului este situată destul de aproape de centura de comunicații a Terrei, alcătuită din sateliții meteo și de telecomunicații, care se află la o altitudine de 36.000 de kilometri.
2014RC a fost descoperit pe 31 august, de programul Catalina Sky Survey de lângă Tucson, Arizona și confirmat a doua zi de observațiile făcute de telescopul Pan-Starrs 1 din Hawaii. Astronomii i-au determinat diametrul analizand cantitatea de lumină reflectată de pe suprafața sa. Traseul său va fi monitorizat în viitor de programul special al NASA, dar deocamdată nu există nicio informație care să susțină posibilitatea unui impact devastator. Un alt asteroid, 2014 EC, de mărimea unui autobuz, a trecut la o distanță de 61.637 de kilometri de Terra în martie.
NASA monitorizează în prezent aproximativ 1.400 de asteroizi cu potențial catastrofal pentru Terra, calculându-le orbitele pentru a afla probabilitatea de impact și momentul viitoarelor intersectări cu orbita Pământului. Pericolul unui impact este destul de major, fizicianul american și fost astronaut Edward Tsang „Ed” Lu descriind situația ca pe o „ruletă cosmică” și susținând că doar „norocul chior” a salvat umanitatea de un cataclism provocat de asteroizi.