Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Pensionarii de invaliditate, obligați să urmeze programele recuperatorii


Pensionarii de invaliditate sunt obligați de lege să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, în scopul reintegrării socioprofesionale. Excepție fac acei pensionari care nu mai sunt supusi revizuirii medicale. În situația în care nu se achită de această obligație, pensionarii respectivi se pot trezi cu suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare constatării. În județul nostru sunt înregistrați, la ora actuală, 9.292 pensionari de invaliditate.

    În evidențele Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea există, în acest moment, 9.292 pensionari încadrați în diferite grade de invaliditate. Dintre aceștia, 8.903 provin din sectorul de stat, iar 389 din cel agricol. Anul trecut, tot în luna august, în evidentele instițutiei figurau un număr de 9.135 beneficiari de pensie de invaliditate, din care aproximativ 6.500 revizuibili.
    Cu excepția celor care, potrivit legii, nu mai sunt supuși revizuirii medicale, toți ceilalți pensionari de invaliditate sunt obligați să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, în vederea reintegrării socioprofesionale. Dacă pensionarii nu-și îndeplinesc această obligație din motive imputabile lor, plata pensiei va fi suspendată începând cu luna următoare constatării. Controlul asupra respectării programelor recuperatorii revine în atribuția CJP, pe baza normelor metodologice. Suspendarea plății pensiei încetează cu luna următoare reluării sau, după caz, începerii programelor recuperatorii.
    Excepție de la regulă o fac pensionarii care nu mai sunt supuși revizuirii și anume, acei pensionari de invaliditate care prezintă invalidități care afectează ireversibil capacitatea de muncă, cei care au împlinit vârstele standard de pensionare dar și cei care au vârsta mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare. Constatatrea acestor situații se face numai cu avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă sau al comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz.

     Când se acordă pensia de invaliditate

    Pensia de invaliditate poate fi solicitată de acele persoane care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă din cauza accidentelor de muncă și bolilor profesionale, neoplaziilor, schizofreniei și SIDA, dar și bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legatură cu munca. 
La pensie de invaliditate au dreptul și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale. „Persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă și marii mutilați, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității din această cauză, au dreptul la pensie de invaliditate în aceleași condiții în care se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de muncă„, prevede Legea 263/ 2010.

      Condiția vârstei corelată cu stagiul minim de cotizare a fost eliminată

    Fosta Lege nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevedea că asigurații (deci cei care cotizează la asigurări sociale), care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unei boli obișnuite sau unor accidente care nu au legătură cu munca, puteau beneficia de pensie de invaliditate dacă îndeplineau stagiul de cotizare în raport cu vârsta, conform unui tabel. Astfel, până la apariția noii Legi a pensiilor în 2010, acești asigurați puteau deveni pensionari de invaliditate numai dacă la 25 de ani aveau un stagiu minimn de cotizare de 5 ani, stagiu care creștea ajungând ca la 55 de ani, stagiul minim necesar să fie de 25 de ani. Legea 263/2010 a micșorat mult stagiile minime necesare în raport cu vârsta. Astfel, conform articolului 73 din respectivul act normativ, dacă vârsta persoanei la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă este de 20 de ani, stagiul necesar pensionării pe caz de boală este de 1 an. Dacă invaliditatea s-a ivit la 60 de ani, stagiul minim necesar solicitantului de pensie trebuie să fie de minim 27 de ani.
Acest articol nr.73 din Legea nr. 263/2010 a fost contestat însă, de un cetățean, la Curtea Constituțională (CC), după ce i-a fost respinsă cererea de acordare a unei pensii de invaliditate. Iar CC a hotărât: „Este legitimă și constituțională stabilirea de către legiuitor a unei vârste standard de pensionare și a unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz, însă în privința pensiei de invaliditate, rațiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu de cotizare minim sau compet nu mai subzistă. Pierderea totală sau cel puțin a jumătate din capacitatea de muncă este un eveniment aleatoriu ce nu poate fi controlat de persoana în cauză, astfel încât stabilirea unei vârste și a unui stagiu minim de cotizare de la care poate fi acordată pensia de invaliditate nu se justifică”.
Totodată, în respectiva Decizie a CC se mai precizează că, în această situație, condițiile pe care legiuitorul trebuie să le impună, trebuie să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o pensie de invaliditate potrivit contribuției realizate. Cu alte cuvinte, a fost eliminat tabelul prevăzut de Legea 263/2010 care condiționa acordarea pensiei de invaliditate în raport cu vârsta, fără să fie precizat nici măcar vreun stagiu minim obligatoriu de cotizare. Astfel, ca să devi pensionar de invaliditate stagiul poate fi și… de o lună!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?