Fosta handbalistă vrânceană Simona Gogîrlă a fost demisă de la HCM Rîmnicu-Vîlcea după ce a pierdut duminică amicalul cu SCM Craiova, disputat pe teren propriu, 24-29. „Am luat această decizie pentru că formația nu joacă deloc ceea ce ne dorim noi, în ciuda investițiilor care au fost făcute în această pauză competițională. Se joacă foarte mult la întâmplare și riscam să avem din nou un debut de sezon nereușit și apoi să alergăm să remontăm. Avem cîteva soluții pentru postul de antrenor principal”, a declarat președintele Toma Pleșa.
Gogîrlă e contrariată. „Incredibil, mai are și tupeul să spună de investiții după ce a adus jucătoare foarte slabe! Mi s-a reproșat faptul că am făcut prea multe schimbări în echipă în meciul cu Craiova! Dacă nu faci schimbări în meciurile amicale, atunci cînd mai faci? Cine le-a dat drumul unor handbaliste de care aveam nevoie?”, a spus Gogîrlă.